Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un alt botoşănean se lansează la un post naţional de televiziune: Flavius Filipescu

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 3 decembrie 2010 ·

Cu ceva timp în urmă vă prezentam teaser-ul piesei "What you gonna do" semnat de "Da Fleiva" cu numele sau real Flavius Filipescu  fiind partea bărbătească al acestui team şi "Bijue" cu numele sau real Otilia Bruma fiind ceea ce dă nuanţa feminină.

Ei s-au lansat oficial în cadrul matinalului "Razvan si Dani" al postului naţional de televiziune Antena1, urmand sa isi faca aparitia si la celelalte posturi de televiziune unde sunt programati. Puteţi urmări aici interviul dat sau puteţi vedea aici evoluţia în cadrul scenei.

"La doar câteva zile de la lansare piesa a fost deja preluată de radiourile (FM) din Belgia, Bulgaria, Germania, Ucraina si Albania urmând în perioada urmatoare să vedem evoluţia sa în România si a celorlalte ţări. Ei se pregătesc deja să susţină un prim eveniment în afara graniţelor ce va avea loc în luna decembrie pe tărâmul Albaniei", ne-a declarat Ionuţ Bejinariu, managerul trupei.

Tot în acel articol vă povesteam despre Flavius, cu numele său de scenă nou lansat "Da Fleiva", deja bine poziţionat în industria muzicală fiind cunoscut mai mult ca şi producător. El a colaborat şi a compus muzică pentru multe nume sonore din România printre care şi Sonny Flame, Dj Robert Georgescu & Lara, Jimmy Dub, Toniq, DeepSystem, etc. La fel a făcut şi multe remixuri ce au devenit oficiale printre care şi cel al imnului "Liberty Parade" 2010 care apoi a intrat pe compilaţia acesteia.

Ultimul featuring cu băieţii de la DeepSystem pe piesa "Arabesque" lansată acum două luni a fost bine primită de către ascultători, strângând aproape două sute de mii de vizualizări pe Youtube, la fel de bine primită şi la unele dintre radiouri unde a şi intrat în top. La Vibe Fm ocupa poziţia #17, iar la ImpactFM poziţia #1.Tot împreună lucrează şi la studioul de producţie (Jhaps Production begin_of_the_skype_highlighting     end_of_the_skype_

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 18 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 17 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 56 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 44 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 54 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°