Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moaste intampinate de sute de credinciosi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 21 noiembrie 2008 ·

Sute de botosaneni s-au adunat ieri dupa-amiaza la Biserica Vovidenia din municipiul Botosani pentru a se inchina la particele din moastele a 15 sfinti si vesmantul Sfintei Cuvioase Parascheva, aflate in patrimoniul Catedralei Mitropolitane din Iasi. Aducerea sfintelor moaste la Botosani reprezinta o premiera. "Cu ajutorul bunului Dumnezeu, incepand din aceasta seara Biserica Ortodoxa de pretutindeni praznuieste intrarea Maicii Domnului in Biserica. Pentru noi cei din Botosani este o sarbatoare deosebita, deoarece de peste 400 de ani exista o biserica inchinata Maicii Domnului", a declarat preotul paroh Partenie Apostoaie. Evenimentul a fost posibil datorita bunavointei IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Racla cu sfintele moaste si vesmantul Cuvioasei, adusa de doi preoti de la Catedrala Mitropolitana, a fost intampinata de un sobor de 15 preoti in frunte cu parintele protopop Lucian Leonte. Preotii s-au inchinat, iar apoi racla a fost dusa pe scena special amenajata pentru acest eveniment. Parintele Bogdan Racu, de la Iasi, a rostit cuvantul de binecuvantare a IPS Teofan. Si preotul Daniel Dascalu a confirmat faptul ca asistam la o premiera pentru Botosani. "E prima oara cand se aduc moastele de la Mitropolie. E un eveniment major pentru Botosani. O dovada a faptului ca oamenii au un sentiment religios extraordinar este aceea ca s-au adunat cu sutele si au o rabdare de fier, desi e frig", a declarat parintele. Astazi va avea loc Sfanta Liturghie prilejuita de hramul Bisericii Vovidenia. La slujba va fi prezent si Calinic Botosaneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. In aceasta seara, va avea loc privegherea in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul si Taina Sfantului Maslu, cu sapte preoti. Sambata dimineata va continua slujba cu Utrenia si Acatistul, iar sambata seara privegherea in cinstea duminicii. Moastele vor ramane la Botosani pana duminica

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 4 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 5 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 5 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°