Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De cinci ori mai scump

Publicat in Adevarul, vineri 23 septembrie 2011 ·

Închirierea Arenei Naţionale costă 35.000 de euro, Cluj Arena doar 7.500 de euro. Petrolul este cea mai câştigată echipă. Deoarece Consiliul Judeţean este sponsorul formaţiei, „găzarii“ nu trebuie să achite niciun tarif pentru închirierea noului „Ilie Oană“.

Infrastructura din România s-a mai pus la punct. Chiar dacă, în general, bazele sportive din ţară încă aduc aminte de comunişti, măcar în trei oraşe importante s-au ridicat stadioane impozante şi moderne. "Arena Naţională" din Bucureşti (55.000 de locuri), "Cluj Arena" (30.000 de locuri) şi "Ilie Oană", din Ploieşti (14.500 de locuri) sunt stadioanele care au mai spălat din imaginea fotbalului românesc.

Toate aceste baze au fost construite de primării, care, mai departe, ar trebui să delege diferite societăţi pentru administrarea lor. Deocamdată, doar la Cluj s-a găsit o astfel de firmă.

Administrator - Cluj Arena SA

Ieri, în plenul Consiliului Judeţean s-a votat în unanimitate contractul prin care Universitatea Cluj va juca în următorul an pe noul stadion al oraşului. „U" nu va avea drepturi exclusive pe „Cluj Arena", la iniţiativa unui consilier UDMR, fiind scoasă clauza de exclusivitate. Astfel, oricine are dreptul să joace pe noul stadion contra unei chirii de 7.500 de euro pe un eveniment cu o durată maximă de 72 de ore. „Negocierile au durat mult, deoarece a fost vorba de un parteneriat şi vorbim de un brand extrem de puternic. Ne aflăm la finalul unui capitol de suferinţă", a declarat Florin Bolchiş, vicepreşedintele Universităţii Cluj.

Petrolul joacă gratis

La Ploieşti, situaţia este uşor diferită în sensul în care sponsorul principal al Petrolului este chiar Consiliul Judeţean. Astfel că „lupii galbeni" nu dau niciun ban pentru a închiria noul stadion „Ilie Oană". Prahovenii au aşteptat să primească întâi toate aprobările de la instituţiile abilitate înainte să facă ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 59 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°