Nu îndrăznesc să pun la îndoială capacitatea de absorbţie şi procesare a lui Gigi Becali în ceea ce priveşte informaţia, mersul vieţii pe jos şi jocul întâmplării, idea de lege şi, eventual, măcar în subsidiar, cu-n ultim efort, respectarea ei, precum şi tot ce ţine de universul în care, cu voia Domnului, noi, nişte biete furnici, ne ducem trecerea.
Desigur, în calitate de voievod, e drept, fără diplomă, dar în acelaşi timp şi de slujitor al Domnului, unul cu ceva mai multă trecere, cunoscându-i el toate intrările în împărăţia sa, Gigi este un pic avantajat fiind, aşa cum ne-a lăsat să credem, mai (ne)muritor decât mulţi dintre noi, strigându-şi după cum a ştiut el mai bine drepturile, poftele, ambiţiile, luptele şi aroganţele cotidiene. Mă întreb şi îndrăznesc să întreb şi domniile voastre, stimaţi cititori, ce credeţi că a înţeles Gigi Becali din ceea ce i s-a întâmplat zilele acestea? Nu că ar fi fost fazele date pe derulare rapidă. Ci, pur şi simplu dacă, dincolo de lovitura de buzdugan primită în moalele capului pentru năzdrăvăniile sale nelegiuite comise în alt moale, al Ministerului Apărării şi a ţărişoarei ăsteia, care îndură descurcăreţi cu ghiotura şi manoperă de spoliere, el, Gigi Becali a priceput de ce a ajuns la loc de căinţă cu duhovnici purtând bastoane la brâu.
Tare mă tem că, urmându-şi firul epic al gândirii sale, aflate în transhumanţă mai tot anul, micul voievod trăieşte cu impresia că totul nu este decât o răzbunare a lui Băsescu, o glumă sinistră a serviciilor secrete sau decontul unei justiţii pătimaşe care-i plăteşte acum, înzecit, precum raportul neruşinat din schimbul de terenuri cu Armata, vorbele grele spuse din spatele scutului de parlamentar, din jilţul de la palat sau cocoţat pe Maybach. Desigur, mai este şi interpretarea fatalistă a celor întâmplate, precum că “aşa a vrut Dumnezeu”, totul spus într-o replică în care atât d