Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, către investitori: România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea, avem cea mai mică taxare

Publicat in Adevarul, luni 11 noiembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, în replică la criticile pe care Consiliul Investitorilor Străini le-a făcut în privinţa noilor taxe pe care intenţionează să le introducă Guvernul, că România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea. „O să mă văd cu dânşii, să-i conving“, a replicat Ponta.

El a spus că taxa pe construcţiile speciale, criticată de Consiliul Investitorilor Străini, este aplicată în toată Europa. „Aşa e în toată Europa. Noi nu putem fi aici El Dorado pentru toată lumea. Dacă aşa se face în toată Europa? E vreo taxă care nu există în America sau în Europa? Avem cea mai mică taxare, cu excepţia Bulgariei. Iertaţi-mă, dar noi avem o responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări. Ce să fac? Să le tai pensiile şi salariile? Să închid spitalele în continuare, cum s-a făcut în 2010? Cred că e greşit“, a spus Victor Ponta.

El a precizat că atât Consiliul Investitorilor Străini, cât şi Camera de Comerţ Româno-Americană (AmCham) au pledat pentru ca România să aibă un acord cu FMI şi Comisia Europeană.

„Aceste măsuri le-am negociat în primul şi în primul rând cu Comisia Europeană şi FMI. Bănuiesc că tot Consiliul Investitorilor Străini şi AmCham au spus că e bine să avem un acord cu Comisia Europeană şi FMI. Deci, nu se poate şi cu bască şi fără bască. E greu“, a mai spus premierul.

Introducerea unui impozit pe construcţiile speciale din sectoarele energie, telecomunicaţii, utilităţi, transport şi infrastructură va afecta plătitorul direct, dar şi consumatorul final, şi de asemenea, ar putea duce la eşecul privatizărilor, apreciază Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

„FIC atrage atenţia asupra efectelor negative generate de unele măsuri fiscale anunţate de oficialii Ministerului Finaţelor Publice în ceea ce priveşte introducerea unui impozit asupra construcţiilor speciale din sectoarele energie, tel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 2 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 6 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 11 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 2 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum o ora
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum o ora
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°