Haideti sa facem portretul robot al unui ministru independent. Formal, in context, termenul inseamna doar ca persoana sa nu aiba carnet vreunui partid, dar conditia nu inseamna de una singura nimic. Trebuie sa nu fi avut in trecut afiliere partizana. Trebuie sa vina din exteriorul sistemului partinic. Trebuie sa nu fi avut legaturi profesionale sau de afaceri, de natura sa dea dependente, cu lideri de partid. Trebuie sa aiba in spate o cariera destul de transparenta si de serioasa ca sa ofere o astfel de garantie. Trebuie sa nu urmareasca o cariera de partid. Trebuie sa doreasca si sa poata continua si avansa cariera profesionala si dupa indeplinirea mandatului.
Avem un astfel de ministru la Justitie? Sigur ca avem! Adica, l-am avut intre 2005 si 2007. E vorba, desigur, de Monica Macovei. Acum, la fel ca in alte articole in care am pomenit de fictiuni, trebuie sa subliniez ca enunt fapte mai degraba decat fac aprecieri. Am dat un set de trasaturi definitorii pentru un anumit termen, un set de bun-simt incontestabil, si am constatat, in realitate, ca o anumita persoana se incadreaza in ele.
Or (si) in acest caz realitatea a fost acoperita de fictiunea de presa. De fapt, e un caz extrem in care presa de partid a construit o fictiune grosolana, si in fond si in forma, in toate sensurile termenului. Acuzatiile fabulatorii au sarit cu totul de pe fix, si in continut si in ton. Corul i-a reunit pe antenisti, cetepisti, cu tot cu un actual director la Cotidianul, cei de la EvZ, Ziua etc. etc. Aceasta fictiune a creat, asa cum probabil si-a propus, ideea ca dna Macovei nu este nici pe departe un model de politician independent. Coerenta a fost sacrificata pentru acest scop, fostul ministru a devenit in acelasi timp asociata presedintelui Basescu la “transformarea justitiei intr-un intrument politic”, dar si un complice al lui Dinu Patriciu prezentat, la
