Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Vlad spune că NU a urcat în taxiul cu care a plecat studenta japoneză de la aeroport

Publicat in Romania Libera, vineri 7 decembrie 2012 ·

Presupusul asasin al studentei japoneze, Nicolae Vlad, a declarat, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, că nu a urcat cu Yurika Masuno în taxiul cu care tânăra dorea să ajungă în Bucureşti, precizând că, după ce i-a urcat bagajele în maşină, a primit 20 de lei de la aceasta şi a plecat spre casă, potrivit Mediafax.

Curtea de Apel Bucureşti a început, vineri, judecarea dosarului privind uciderea japonezei Yurika Masuno, în care Vlad Nicolae este acuzat trei fapte de omor calificat şi deosebit de grav, cinci fapte de tâlhărie, şapte fapte de viol şi violare de domiciliu, două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe, precum şi de distrugere.

Citeşte şi CAZUL JAPONEZEI UCISE: Criminalul a AJUNS în faţa magistraţilor

În acelaşi dosar este judecat şi Gică Ştefănache, ofiţer de poliţie judiciară la Poliţia Oraşului Otopeni la data comiterii faptelor, pentru fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte comise de acesta în instrumentarea unui dosar penal înregistrat la Parchetul Judecătoriei Buftea în care era cercetat Vlad Nicolae, fiind acuzat că l-a favorizat pe acesta.

Instanţa l-a audiat pe Vlad Nicolae, care a spus că nu recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme.

"De şapte-opt ani ajut oamenii din aeroport cu căratul bagajelor. În ziua respectivă (15 august, n.r.), între orele 19.30 şi 20.00, am văzut o tânără cu trăsături asiatice... Ştiu foarte puţină engleză, respectiv cuvinte uzuale. Fata m-a însoţit ... am mers aproximativ 700 de metri, până la marginea drumului, unde erau trei taxiuri. Ea mi-a spus că vrea să ajungă la Gara de Nord. Am vorbit cu taximetristul dacă o poate duce la Gara de Nord şi a a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 2 ore
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 57 minute
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 4 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 2 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 3 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ucraina afirmă că a dejucat atacuri ruseşti cu bombă care urmau să fie comise de 9 Mai, la Kiev

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat luni că a zădărnicit o operaţiune rusă prin care urmau să fie declanşate atacuri în serie cu bombă la supermarketuri şi în apropierea unei cafenele din capitala Kiev, precum şi la o întreprindere militară din oraşul Liov, situat î

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

15°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°