Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, marti, la Timisoara, ca a decis schimbarea directorului Aeroportului International Timisoara, Dan Idolu, deoarece a avut mai multe plangeri legate de activitatea acestuia, potrivit Mediafax.
Berceanu a afirmat, intr-o conferinta de presa, ca au fost analizate "plangerile intemeiate" si se impunea o schimbare.
"Am avut mai multe plangeri legate de activitatea de aici, sigur, ca de obicei, unele au fost mai intemeiate, altele mai putin intemeiate. Au fost analizate cele intemeiate si cred ca, la un moment dat, o schimbare si un nou gospodar se impune", a spus Berceanu.
Intrebat despre ce plangeri vorbeste, Berceanu a raspuns ca noul director, Alexandru Chirila, va redacta niste rapoarte si, "daca va fi cazul", le va da publicitatii.
"Nu vreau sa avansez astfel de lucruri. Noul director va prelua activitatea, vom avea niste rapoarte si, daca va fi cazul, le voi da publicitatii", a spus Berceanu.
Ministrul interimar al Transporturilor a afirmat ca el incearca sa schimbe persoane aflate in posturi de conducere cu altele "mult mai bune".
"Cateodata mai schimb persoane, cu persoane mult mai bune decat cele dinainte. In general, incerc sa merg repede catre o eficienta maxima", a conchis Berceanu.
Dan Idolu a fost demis, in urma cu o saptamana, din functia de director al Aeroportului International din Timisoara, prin ordin al Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, in locul sau fiind numit Alexandru Chirila, care pana atunci ocupase functia de consilier al presedintelui Consiliului Judetean Timis.
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, se afla, marti, in judetul Timis, insotit de ambasadorul Japoniei la Bucuresti, Natsuo Amemiya, si reprezentanti ai Bancii Japoneze pentru Cooperare Internationala, p