Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai serios premier al celui mai cinstit guvern

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 august 2013 ·

Victor Ponta a declarat astăzi că nu mai vorbeşte cu Băsescu la telefon pentru că preşedintele nu ar fi un “om serios”. De unde se poate trage concluzia că premierul se consideră o persoană serioasă. Este cam singurul ce are o asemenea percepţie despre sine.

Pentru inamicii politici ai lui Victor Ponta lucrurile sunt clare: nu a fost considerat niciodată vreun personaj serios. Dincolo de adversităţi poate să existe respect între politicieni, dar în ce-l priveşte pe liderul PSD mai nimeni din Opoziţie nu dă doi bani pe el. Gură-spartă, băşcălie cât cuprinde, comportament lipsit de bun simţ, cu un asemenea om nu prea se poate discuta sau negocia.

De cealaltă parte, nici măcar simpatizanţii nu îl mai percep ca pe vreun serios. N-ar ajunge toate serverele ziarului ca să-i cuprindă tiradele seducătoare despre milionul de locuri de muncă, Oltchim, gaze de şist, Roşia Montana, universitatea maghiară de la Târgu-Mureş şi multe altele, de la a căror transpunere în practică s-a sucit într-un mod foarte serios. Asta în ce-i priveşte pe votanţi, căci colegii de partid sau de USL nu s-au aşteptat nicio clipă să fie serios şi să-şi ţină, Doamne – fereşte!, promisiunile privind o guvernare cinstită.

În acelaşi spirit în care s-a autodeclarat “serios”, prim-ministrul şi-a scos apoi demonstrativ şi târnăcopul pe masă. “Noi vrem să muncim, dar președintele nu ne lasă. Se ocupă să saboteze, nu ne lasă nici la Transporturi, nici la Agricultură”, s-a smiorcăit Ponta. Adică tot Băsescu ar fi vinovat că Ovidiu Silaghi s-a gândit că nu i-ar sta rău cu un plus de 200.000 de euro sub pat. Trist şi antinaţional, cel mai cinstit guvern nu este lăsat să pună “famiglia" Silaghi la treabă.

Acum, serios, oare cu ce scop l-ar fi sunat preşedintele pe premier? Să-l întrebe cum bate alizeul pe la Miami, cum mai stă cu limba filipineză? La cât de tensionate sunt relaţiile într

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 39 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 18 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 21 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°