1. Despre mărturisirea dnei Bârsan

E deja obișnuit ca acuzații din dosare de profil înalt, și în consecință foarte mediatizate, să se plângă de acest lucru. Să critice ”justiția televizată”, ”judecata în piața publică”. În realitate, însă, protagoniștii acestor dosare nu sunt deranjați de situația asta în sine. Problema lor nu este că există în spațiul public o justiție informală, ci că în felul ei aceasta se dovedește cu mult mai redutabilă decât cea din instanțe. Publicul nu poate să dea sentințe penale, desigur, dar e perfect dornic și capabil să dea prompt un verdict. În schimb, deși are puterea – și datoria(!) – să dea inclusiv sentințe, sistemul instituțional de justiție penală amână deciziile finale cu anii, adesea până la prescripție. Iar dacă judecata în piața publică poate foarte adesea să greșească, măcar o face din neștiință de fapte sau de legi. În schimb, chiar dacă sistemul face mai puține greșeli, ceea ce e discutabil, cu siguranță că nu le face din neștiință, ci din rea-credință (luați ca exemplu cazurile Romsilva sau Brădișteanu). De aici aversiunea inculpaților față de ”circul mediatic” : tocmai pentru că nu e circ – în sensul peiorativ al termenului – ci, din contră, pentru ei chiar justiția penală e adesea o glumă inofensivă și ridicolă prin comparație cu cea din spațiul public.

Ultimul exemplu vine în cazul Bârsan. Și dna judecător a acuzat mediatizarea cazului, mediatizare la care a luat apoi parte. Ar fi putut alege o cale privată sau instituțională pentru a protesta față de decizia CSM; ce alt motiv decât mediatizarea a avut trimiterea unei scrisori deschise? Dna Bârsan a încercat să aducă un argument în favoarea ei, în procesul mediatic. Însă dna judecător a judecat greșit, scrisoarea nu aduce niciun argument în plus, ci doar îi dărâmă unul dintre cele mai puternice pe care le avea. Face asta atât de categoric încât are aproape va