Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agerpres- Agenția națională de presă finanțată din bani publici, în slujba lui Victor Ponta

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 16 august 2013 ·

Potrivit legii de funcționare, Agenția Națională de Presă Agerpres “este o instituţie publică autonomă de interes naţional, independentă din punct de vedere editorial, sub controlul Parlamentului României”.

Fiind o instituție publică ce răspunde în fața Parlamentului, Agerpres ar trebui să fie un exemplu de echidistanță și obiectivitate jurnalistică.

Înainte de 2012, era un lucru binecunoscut acela că Agerpres se afla în sfera de influență a lui Dan Voiculescu. După alegeri, premierul Victor Ponta s-a asigurat că Agerpres se va afla în sfera sa de influență, astfel că a dat- o pe mâna directorului de presă al PSD, Alexandru Giboi.

Dacă nici înainte de această mutare, Agerpres nu era nici pe departe un model de eficiență și corectitudine, în ultimele luni a luat-o complet razna. La secțiunea “Politic”, din 10 știri, 11 sunt despre Victor Ponta. De bine, firește. Poate să se rupă PNL, UDMR poate să declare război civil, PDL poate să înceapă să facă Opoziție- după Agerpres, aflăm ce se mai întâmplă cu alte partide, la două, poate trei zile distanță!

Tot Agenția națională de presă este cea care a publicat celebrul interviu cu (acum) fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. “Practic, ministerul şi-a făcut treaba...” sau “Practic, aţi diminuat pierderile semnificativ...”, erau constatările Agerpres. În plus, acesta își manifesta chiar și îngrijorarea că Relu Fenechiu ar putea să fie condamnat. “Doream să vă întreb despre procesul dumneavoastră, care este pe buzele tuturor. Doamne fereşte dacă pierdeţi procesul, pentru că scenariile sunt multiple. Dacă va fi o soluţie pozitivă... toată lumea a spus că este un ministru care a performat, începând cu primul ministru. (…)Pentru dumneavoastră ca om politic este important să se termine odată”, era îngrijorarea Agerpres.

În mod normal, așa cum spune și legea de funcț

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 21 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 49 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 51 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 39 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°