Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generalul Iarnă a ocupat Transilvania

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 decembrie 2010 · ·

Spre bucuria schiorilor şi spre îngrijorarea autorităţilor, Transilvania a fost acoperită cu un strat gros de zăpadă.

Primele zăpezi în Maramureş au dat sem-nalul de început al sezonului de schi. După ce în Gutâi stratul de zăpadă a ajuns până la 15 centimetri, iar în Prislop atinge chiar 80 de centimetri pe alocuri, adminisratorii pârtiilor de schi din judeţ, unii ajutaţi şi de tunurile de zăpadă, şi-au redeschis afacerile.

În Cavnic, pe pârtiile Icoana se schiază, chiar dacă acestea nu sunt acoperite cu zăpadă în totalitate. „Se schiază, chiar dacă doar... pe segmente. Acoperim cu zăpadă artificială, ajutaţi şi de zăpada naturală - se poate schia pe mai mult de două treimi din pârtie", a menţionat administratorul Cristian Costin. Schiorii, veniţi inclusiv din judeţele limitrofe şi chiar de mai departe, se declară mulţumiţi de „zăpada de început de sezon".

Pârtii pregătite complet

Tot în Cavnic, pârtiile Roata şi Rainer vor fi complet pregătite în această săptămână, a dat asigurări administratorul Cornel Poenar, iar la Şuior pârtia a fost pregătită cu zăpadă artificială, însă pentru că ninge neîntrerupt de două zile, stratul de zăpadă naturală a crescut considerabil nivelul de calitate al acesteia.

Autorităţile din Sibiu au făcut faţă

În timp ce cabanierii din Păltiniş se bucură de venirea zăpezii, în capitala judeţului lucrurile stau exact pe dos. În doar trei zile, firmele care se ocupă de deszăpezirea Sibiului au reuşit să folosească peste 110 metri cubi de sare şi peste 7 tone de clorură. Faţă de anii trecuţi, de această dată autorităţile locale n-au mai fost luate prin surprindere de venirea iernii. Cu excepţia străduţelor din cartiere, aproape toate străzile din Sibiu au fost curăţate ca în palmă. „De la primele zăpezi, în Sibiu au avut loc 26 de ieşiri, cu cele şase utilaje din dotare. Au fost împrăştiaţi pe străzi 110 metri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 24 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 16 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 56 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°