Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Taxele şi impozitele se plătesc din 10 ianuarie. Vezi aici câţi bani trebuie să scoţi din buzunar

Publicat in Adevarul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Braşovenii care se grăbesc să-şi plătească dările locale până pe data de 31 martie beneficiază de o reducere de 5 %. Încasările pe anul 2010 ale Direcţiei Fiscale Braşov au fost de 182,279 milioane de lei, faţă de 179 de milioane cât s-a înregistrat în 2009.

Pentru ca toţi contribuabilii harnici să-şi poată achita taxele şi impozitele, reprezentanţii Direcţiei Fiscale promit că vor suplimenta numărul casieriilor. „Anul trecut, aglomeţie a fost în prima săptămână în care s-a dat drumul la încasări şi la sfârşitul lunii martie", a declarat Marian Voinescu, preşedintele Direcţiei Fiscale Braşov.

S-a majorat impozitul pentru autoturisme

Anul 2011 vine cu dublarea impozitului pentru maşinile cu o capacitate a motorului mai mare de 2.000 de centimetri cubi. Persoanele care au autoturisme cu o capacitate între 1601 cmc şi 2000 cmc vor plăti 180 lei, pentru cele între 2001 cmc - 2600 cmc vor scoate din buzunar între 594 lei şi 792 lei, pentru cele între 2601 cmc şi 3000 cmc vor plăti 1.620 lei şi 2.160 lei, iar pentru cele de peste 3001 cmc vor plăti între 3.480 lei şi 4.640 lei.

Pentru cei care au mai multe imobile în proprietate, impozitul pe casă va fi mai mare cu 65% pentru prima clădire deţinută, în afara celei de la adresa de domiciliu şi va ajunge la 300% pentru cea de-a treia proprietate.

Pentru cei care au o singură casă, impozitul a rămas acelaşi ca şi anul trecut. Pentru o garsonieră, impozitul variază între 68 şi 77 lei, în funcţie de zonă, pentru un apartament cu 2 camere impozitul este între 104 şi 125 lei, iar pentru un apartament cu 3 camere veţi scoate din buzunar între 159 şi 183 de lei.

Peste 180 milioane de lei, încasaţi în 2010

Încasările pe anul 2010 ale Direcţiei Fiscale Braşov au fost de 182,279 milioane de lei, faţă de 179 de milioane cât s-a înregistrat în 2009. Din impozitul pe clădiri s-au încasat 16,6 mili

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 2 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum 24 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

VIDEO Drone ucrainene au lovit două rafinării și un aerodrom militar din Krasnodar. Moscova susține că a respins atacul

HotNews acum 32 minute
Ucraina a atacat cu drone rafinăriile Ilsky și Slavyansk din regiunea rusă Krasnodar sâmbătă dimineața devreme, provocând incendii la aceste instalații, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul serviciilor secrete ucrainene. Ministerul rus al Ap

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°