Accidentul aviatic de duminică, din localitatea Băneşti, în urma căruia pilotul Petru Lazăr a murit, s-a produs în timpul întrecerii de precizia aterizării din cadrul Băneşti Fly-In, iar cauzele vor fi stabilite de o comisie formată din procurori şi specialişti ai Autorităţii Aeronautice.
Potrivit lui Dragoş Dobre, preşedintele Asociaţiei "Aripi româneşti", organizatorul evenimentului de duminică, din Băneşti, în timpul căruia s-a produs accidentul aviatic, pilotul Petru Lazăr, care şi-a pierdut viaţa după ce avionul său s-a prăbuşit şi a luat foc, executa un zbor în cadrul întrecerii de precizia aterizării prevăzut în programul Băneşti Fly-In.
Petru Lazăr avea 57 de ani şi era pilot de încercare la Aerostar Bacău şi comandor în rezervă. Duminică, el pilota o aeronavă tip "Festival", un avion ultrauşor, proiectat şi produs la Aerostar Bacău.
Cauzele producerii accidentului aviatic nu au fost stabilite încă. O comisie de anchetă, din care fac parte procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dar şi specialişti din cadrul Autorităţii Aeronautice din România urmează să stabilească în ce condiţiile s-a produs accidentul.
Reprezentanţii Asociaţiei "Aripi româneşti" au precizat că Băneşti Fly-In nu a fost un show aviatic, ci un eveniment anual de zbor, în cadrul caruia piloţii şi pasionaţii de zbor se întâlnesc pentru a zbura. Spre deosebire de mitingurile aviatice, evenimentele de tip "fly-in" presupun stabilirea unui aerodrom ca punct de întâlnire pentru piloţi, spaţiu în care aceştia participă la diferite activităţi dedicate lor, prezenţa publicului fiind opţională.
Dragoş Dobre, preşedintele Asociaţiei "Aripi Româneşti", a declarat pentru MEDIAFAX că pilotul Petru Lazăr nu era membru al asociaţiei, ci se înscrisese pentru a participa la eveimentul organizat duminică, la Băneşti.
Organizatorii au precizat, de