Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuţu, pisi, nu aveţi voie prăjituri!

Publicat in Libertatea, duminică 20 iunie 2010 ·

Cu toţii ştim că animalele de casă nu trebuie să mănânce alimente destinate oamenilor. Dar să fim serioşi, câteodată se mai întâmplă. Din când în când, în timp ce pregăteşti masa, îţi mai scapă ceva din mână, iar căţeluşul tău sare de unde nu te-aştepţi şi începe să “aspire” toate firimiturile. Potrivit medicului veterinar Liviu Harbuz (foto), multe alimente sunt periculoase pentru patrupedul tău. Iată care sunt acestea şi ce afecţiuni pot provoca.

Struguri şi stafide

Sunt toxice pentru câini şi pot produce insuficienţe renale. Cercetătorii afirmă că există încă destule necunoscute în ceea ce priveşte reacţia organismului animalelor şi din acest motiv nu se recomandă consumul acestora sub nici o formă şi în nici o cantitate pentru nici o rasă de căţei.

Nuci

Acestea pot slăbi organismul căţelului sau pot provoca vomă, tremurat şi febră. Simptomele durează până la două zile şi apar aproximativ la 12 ore după ingerare.

Carne crudă

Nu hrăni niciodată animalul cu carne crudă ori prea puţin gătită, deoarece aceasta poate conţine substanţe toxice.

Slăninăşi brânză

Grăsimea şi sarea în exces pot produce diaree şi vomă, pot cauza probleme la colecist sau pot duce la pancreatită. Alimentele sărate reprezintă un risc ridicat de dezvoltare a unei intoxicări cu ioni de sodiu.

Dulciuri cuzaharină sau xylitol

Aceste componente pot produce dereglări ale funcţiei hepatice şi chiar moartea, în cazul căţeilor mai vulnerabili. Xylitolul se găseşte în multe produse, cum ar fi gumă de mestecat, bomboane, fursecuri fără zahăr.

Ciocolată

Substanţele conţinute de ciocolată pot provoca vomă, diaree, gâfâit, sete şi urinări excesive, hiperaciditate, tremur, crize de spasm şi, în cazuri grave, chiar moartea. Tocmai de aceea, specialiştii vă recomandă să nu le daţi căţeluşilor sau pisicuţelor ciocolată ori prăjituri cu ciocol

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum 37 minute
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 12 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României: În timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere şi la ceea ce putem face în prezent

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României, în care arară că în timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Vladimir Putin îl propune din nou ca premier pe Mihail Mişustin. Motivul pentru care președintele rus a luat această decizie

Ziare.com acum 25 minute
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei a propus vineri, 10 mai, reconfirmarea în funcţie a premierului Mihail Mişustin, un tehnocrat care l-a ajutat să treacă peste războiul din Ucraina şi peste provocările economice generate de sancţiunile occidentale

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 15 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum 44 minute
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°