Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: 21 din cei 34 angajaţi ai CFR Călători reţinuţi pentru corupţie, propuşi pentru ARESTARE

Publicat in Romania Libera, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Procurorii braşoveni au reţinut 34 de angajaţi ai CFR Călători de la regionalele Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi şi Galaţi, dar au formulat propuneri de arestare preventivă pe numele a 21 dintre ei, aceştia urmând să fie prezentaţi, miercuri, Tribunalului Braşov, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalului Braşov, procurorul Alina Popescu, dintre cei 21 de angajaţi ai CFR Călători propuşi pentru arestare, opt sunt inspectori de la regionala Bucureşti, restul fiind conductori şi şefi de tren.

La ora transmiterii acestei ştiri, cei 21 sunt audiaţi de judecătorii Tribunalului Braşov.

"Astăzi (n.r. - miercuri) nu o să mai fie audieri. Ne odihnim. Probabil nu vor mai fi nici zilele următoare, dar situaţia se poate schimba de la o zi la alta", a spus Popescu.

Tot miercuri, la Curtea de Apel Braşov se vor judeca primele recursuri făcute de procurori faţă de decizia Tribunalului Braşov de cercetare în libertate a primului lot de 68 de persoane.

Marţi, la sediul Parchetului au fost aduşi alţi 45 de angajaţi ai CFR de la regionalele Bucureşti, Braşov şi Iaşi, Craiova şi Galaţi. Acesta este cel de-al treilea lot de angajaţi ai CFR, după ce în 25 octombrie a fost audiat primul lot de 81 de persoane, dintre care 68 au fost propuse pentru arestare preventivă, iar luni, din lotul de 43 de persoane audiate au fost reţinute şi propuse pentru arestare 35.

În total, până în prezent au fost ridicate şi audiate la Parchet 169 de persoane, dintre care 124 au fost propuse pentru arestare preventivă.

Procurorii braşoveni au reţinut 34 de angajaţi ai CFR Călători de la regionalele Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi şi Galaţi, dar au formulat propuneri de arestare preventivă pe numele a 21 dintre ei, aceştia urmând să fie prezentaţi, miercuri, Tribunalului Braşov, informează Mediafax.

Potrivit purtă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA anunţă un nou pachet de ajutor militar de 400 milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 59 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în condiţiile în care SUA revin la un ritm obişnuit de furnizare de arme Kievului după ce congresmenii au adoptat legea care alocă în acest s

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 40 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°