Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BANCA MONDIALĂ/România – nici prea prea, nici foarte foarte

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 februarie 2009 ·

România va avea o creştere economică în acest an între 0% şi 2%, cu trei procente mai puţin decât estimările făcute la sfârşitul anului trecut, se arată în ultimul raport emis de Banca Mondială cu privire la situaţia financiară a statelor care au aderat la Uniunea Europeană între 2004 şi 2007.

Poziţia României între ultimele state admise în UE nu este "nici foarte bună, nici foarte rea", ci "la mijloc". Pe lângă problemele cauzate de scăderea cererii pe pieţele externe, reducerea intrărilor de capital străin şi limitarea creditării, efecte ale crizei financiare mondiale, Banca Mondială pune deteriorarea situaţiei economice din România şi pe seama nefinanţării creşterii pensiilor, a reducerii contribuţiilor sociale şi a alocaţiilor discreţionare acordate autorităţilor locale, la care se adaugă unele decizii luate de fostul guvern în cursul anului trecut. Potrivit raportului băncii, măsurile anunţate şi aprobate de noul guvern ar putea contracara, cel puţin parţial, deteriorarea balanţei fiscale.

FISCALITATEA E INEFICIENTĂ

Specialiştii în economie de la Banca Mondială vorbesc despre situaţia fiscală aproape dramatică a României, care s-a înrăutăţit anul trecut în ciuda creşterii economice înregistrate în 2008. "Politica fiscală profund prociclică în contextul unei economii supraîncălzite, alături de deteriorarea semnificativă a colectării veniturilor bugetare în ultimele luni ale anului trecut au dus la înregistrarea unui deficit bugetar record de 5,2% din PIB, scrie în raport. Estimările formulate pentru 2009 pe baza acestei situaţii nu erau deloc liniştitoare: 7,5% din PIB deficit bugetar. Cu toate acestea, conform bugetului revizuit pe 2009, prezentat de Guvernul de la Bucureşti, deficitul bugetar aferent acestui an nu ar trebui să depăşească 2% din PIB, spune Banca Mondială. Analiştii economici au arătat că, în ţările unde ampl

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 51 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Incendiu uriaş într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc

Mediafax acum o ora
Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc şi din cauza fumului gros a fost informată Garda de Mediu. Pompierii intervin la faţa locului şi anunţă că nu sunt victime.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 17 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 20 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 30 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°