Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ford lansează joi în România noul model B-Max

Publicat in Romania Libera, joi 22 martie 2012 ·

Ford lansează joi în România noul model B-MAX, fabricat la Craiova, care va putea fi comandat de clienţii autohtoni începând cu 23 martie, livrările urmând să demareze la sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august, potrivit Agerpres.

Lansat la salonul auto de la Geneva, la începutul acestei luni, B-MAX va deveni cea mai sigură maşină fabricată în România, fiind aşteptat să obţină 5 stele la testele de siguranţă Euro NCAP, şi este unul dintre cele mai avansate modele, din punct de vedere tehnologic, din Europa.

Noul model Ford prezintă un sistem original cu uşi faţă clasice şi uşi spate glisante, ce integrează pilonii centrali şi oferă cel mai bun acces din clasa lui, iar motoarele pe benzină şi Diesel de înaltă performanţă câştigă la economia de combustibil şi emisiile de CO2, motorul EcoBoost de 120CP pe benzină de 1 litru de la Ford realizând un consum de combustibil cu 15% mai mic decât cel mai apropiat competitor.

Astfel, moul B-MAX cu motor de 1,6 litri TDCi are emisii de CO2 de 104 g/km şi un consum de 4,0 l/100km (70,6mpg), faţă de alte modele concurente de pe piaţă care au emisii de CO2 între 109 şi 119 g/km şi consumuri de combustibil între 4,1 şi 4,6 l/100km. De asemenea, modelul B-MAX cu motor pe benzină de 1,0 litri EcoBoost (120CP) va avea emisii de CO2 de 114g/km şi un consum de combustibil de 4,9l/100km (57,6mpg), iar clienţii vor economisi aproximativ 340 de euro pe an comparativ cu rivalii pe benzină ai B-MAX, care au emisii de CO2 de 134-149g/km şi consumuri de combustibil de 5,7l-6,4 l/100km.

'Ford B-MAX revoluţionează realmente gândirea tradiţională cu privire la maşinile din această clasă şi promovează un concept care nu a mai fost încercat de alţi producători. Ultimele tehnologii Ford implică faptul că B-MAX este mai distractiv de condus, oferă siguranţă sporită şi realizează un consum de combustibil de înaltă cla

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°