După ce a „uscat“ de bani românii care şi-au cumpărat maşini second hand din import percepându-le o taxă de primă înmatriculare cu atât mai mare cu cât automobilul este mai vechi, guvernul ia în vizor potenţialii clienţi pentru maşini noi, cu Euro 4. În acest caz, taxa ar putea creşte de trei ori, în timp ce taxarea rablelor se reduce. Conform ultimei propuneri a executivului român către comisia UE, valoarea taxei scade cu cât vechimea maşinii creşte. Pentru maşinile vechi de unu-doi ani, valoarea taxei va scădea cu 10-15%, iar pentru cele foarte vechi, cu peste 60%. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat încă de la mijlocul lunii decembrie 2007 că executivul intenţionează să modifice taxa auto astfel încât valoarea acesteia să se reducă pe măsură ce vârsta autovehiculului creşte, iar calculul taxei să fie aplicat maşinilor cu o vechime de până la 20 de ani, cu o cotă de reducere a taxei de până la 90%. Pe de altă parte, înmatricularea unei maşini noi, euro 4, ar putea costa de trei ori mai mult, au informat agenţiile de presă citând surse din guvern. Oficial, noile valori pentru taxa de primă înmatriculare nu au fost făcute publice, însă estimări pe baza noii formule de calcul arată că taxa (160 de euro în prezent pentru o motorizare de 1.4-1.6 litri) pentru o maşină nouă Euro 4 poate depăşi 420 de euro.
Vor fi afectate vânzările de maşini noi? Comercianţii de automobile noi nu par îngrijoraţi de creşterea taxei de primă înmatriculare, deoarecere costurile aferente unei maşini noi sunt mai mici decât pentru un automobil vechi, adus din import. „În cazul unei maşini vechi, trebuie luat în considerare consumul mai ridicat şi costul asigurării mai mare. După părerea mea, vânzarea de maşini noi nu va fi influenţată de schimbarea modalităţii de calcul a taxei de primă înmatriculare“, a declarat Adrian Mărăşescu, directorul Plusauto Craiova, dealer Ford. „N