Foto: Thinkstock Viaţa noastră, trăită între primul şi ultimul drum, este o ţesătură încâlcită, formată dintr-o infinitate de drumuri. Destinaţia acestora ne-o alegem liberi sau forţaţi de anumite împrejurări. Drumurile pot fi parcurse fizic sau imaginar. Fiecare dintre ele poartă câte un nume, asemenea şoselelor pe care circulăm de obicei şi care sunt notate cu DN1, DN2, DN3... DNA, însă, este un drum care trebuie ocolit cu mare grijă. Decât acesta, mai bine trebuie ales un drum de ţară. Suma tuturor drumurilor noastre din viaţă formează o cale proprie fiecăruia, calea spirituală. Atenţie la DNA-ul din calea spirituală, care este cu mult mai periculos decât celălalt DNA, căci ne poate băga într-un tribunal universal, Tribunalul Judecăţii de Apoi.
Când vorbim astăzi despre spirit şi despre tot ceea ce este legat de el, vorbim inevitabil despre religii. Dar originea acestor concepte nu se găseşte în religie, ci în filosofiile iniţiatice ale omenirii. Iniţierea, din cele mai vechi timpuri, a constituit forma supremă de cunoaştere adevărată a omului şi a Universului, a modului prin care pot fi stăpânite energiile secrete din Univers.
Egiptul de acum 13.000 de ani se pare că a fost locul de pe Pământ care oferea adăpostul sigur pentru viaţă, într-o perioadă de schimbări tectonice importante pe Terra. Atunci, aceste locuri au adunat emigranţi de pe diferite meridiane ale Globului, printre aceştia aflându-se cunoscătorii Adevărului despre existenţă, iniţiaţii, purtători ai secretului adevăratei vieţi. Doctrina secretă a acestei filosofii, cu timpul, după mii de ani, s-a transformat într-o doctrină a credinţelor religioase. Astfel, s-a amestecat filosofia existenţei cu teologia, iar iniţiaţii au devenit atunci preoţi pentru popoarele lor, promovând credinţa în zeităţi.
În „Papirusul lui Ani”, devenit apoi „Cartea egipteană a morţilor”, care datează de a
