Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii, stimulaţi să gândească în echipă

Publicat in Gandul, duminică 30 noiembrie 2008 ·

Recompense pentru cei mai buni: premii în bani, excursii, internship-uri şi traininguri

Studenţii din întreaga ţară, capabili să lucreze în echipă şi să ofere soluţii în timp util la o problemă dată, sunt aşteptaţi să se înscrie la cea de-a cincea ediţie a concursului anual “VWI Case Study”. Şase companii de renume, din diferite domenii de activitate, vor propune şase studii de caz, pe care tinerii ar trebui să le soluţioneze în numai două zile.

De exemplu, concurenţii pot alege să realizeze o campanie de promovare a cursurilor unei companii anume, cu durata de trei luni, în scopul creşterii numărului de aplicanţi.

Un alt studiu de caz propus de firmele participante este optimizarea proceselor de recrutare în companiile multinaţionale, în contextul economic actual. Studenţii se pot înscrie la concurs cu echipe deja formate, această condiţie facilitând comunicarea între membrii grupului. Selecţia candidaţilor se va realiza în funcţie de conţinutului CV-urilor membrilor echipei. Aplicaţiile se depun până la data de 5 decembrie 2008, pe site-ul www.case-study.ro. Competiţia va avea loc pe data de 9 decembrie, la sala Europa din Bucureşti, şi va dura cinci zile.

În prima zi, companiile îşi vor prezenta profilul de activitate, vor propune studiile de caz şi vor organiza traininguri cu participanţii pentru a stabili criteriile de elaborare şi evaluare a soluţiilor.

În următoarele două zile, echipele de studenţi formate din trei, patru persoane vor munci pentru a veni cu cea mai bună soluţie. După prezentările concurenţilor, juriul va delibera, ţinând cont de spiritul analitic, modul în care au fost utilizate informaţiile iniţiale, creativitatea soluţiei, maniera în care este prezentată soluţia şi felul în care echipa a colaborat. Cele mai bune echipe vor fi recompensate cu premii variind de la internship-uri, traininguri şi materiale pro

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 33 minute
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 22 minute
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 3 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 6 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 4 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum 2 ore
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°