Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vin calculatoarele pentru elevi si studenti

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 12 iunie 2006 ·

•Peste 2.300 de elevi si studenti vor primi cuponul valoric de doua sute de Euro pentru achizitionarea unui calculator, prin Programul Euro 200 •Eliberarea bonurilor valorice se va efectua in perioada 25 iunie - 1 august de catre unitatea scolara unde a fost depus dosarul •Achizitionarea de calculatoare se face in termen de 30 zile de la primirea cuponului

Saptamana trecuta, Ministerul Educatiei si Cercetarii a validat lista care contine numele elevilor si studentilor care au depus cereri pentru acordarea unui ajutor financiar in valoare de doua sute de Euro in vederea achizitionarii de calculatoare. Astfel, in acest an a fost constatat un record al numarului de elevi si studenti care primesc ajutorul financiar. Mai exact, 96 la suta dintre solicitantii eligibili vor primi bonurile valorice in valoare de doua sute de Euro, in timp ce anul trecut procentul a fost de 53 de procente iar in urma cu doi ani de numai 20 la suta. La nivel national au fost in total 28.991 de solicitanti eligibili, dintre care 28.005 vor prim cuponul valoric pentru achizitionarea de computere, departajarea acestora facandu-se in functie de venitul brut lunar pe membru de familie, in limita bugetului aprobat anual cu aceasta destinatie de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii. In judetul Iasi a fost inregistrat un numar total de 2.398 de solicitanti elegibili, dintre care 2.342 au fost din invatamantul preuniversitar, 56 din invatamantul universitar. Dintre acestia, 2.348 vor primi cuponul valoric de doua sute de Euro. Astfel, 2.293 de beneficiari provin din 253 de institutii de invatamant preuniversitar iar 55 din trei universitati iesene. Astfel, 19 studenti de la Universitatea Al. I. Cuza, patru studenti de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara si un numar de 33 de studenti de la Universitatea Tehnica Gh. Asachi vor putea sa-si achizitioneze calc

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 40 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum o ora
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°