Parafrazându-l pe Santayana, „cine nu învaţă din greşelile trecutului e condamnat să le repete“. Infecţiile respiratorii acute cu etiologie virală – gripa, sindromul respirator acut sever (SARS) – constituie, pentru vremurile actuale, când globalizarea de facto este deja un loc comun, o importantă ameninţare pentru sănătatea publică. Analiza atentă şi corectă a epidemiilor trecute este obligatorie pentru pregătirea adecvată a viitorului. Necesitatea vaccinării antigripale şi a informării personalului medical sunt doar o parte din concluziile care se desprind din articolul semnat de dna dr. Monica-Delia Teleman şi dl prof. dr. Constantin Ciufecu. (...)

Noul coronavirus, responsabil pentru apariţia sindromului respirator acut sever, a prezentat o rată de atac în rândul personalului medical de peste 50%, înainte de instituirea măsurilor de control şi prevenire a infecţiei (1, 2), determinând în unele ţări un colaps temporar al serviciilor medicale. În Singapore, 40% din totalul pacienţilor cu SARS le-au reprezentat persoane implicate în acordarea asistenţei medicale. Vulnerabilitatea cadrelor medicale la acest nou agent viral cu tropism respirator atrage atenţia şi asupra altor afecţiuni respiratorii cunoscute, una dintre ele fiind gripa, care, spre deosebire de SARS, poate fi prevenită prin vaccinare. Diseminarea rapidă a SARS la nivel mondial ar trebui să fie considerată model pentru următoarea pandemie de gripă (3). Chiar în lipsa unei pandemii, numărul deceselor în lume din cauza gripei, în perioada epidemiei de SARS, a fost superior celor ale infecţiei cu SARS-CoV. Considerând numărul mare de cazuri, disrupţiile sociale şi pierderile economice create de ultima pandemie de gripă, precum şi de epidemia de SARS din 2003, se poate concluziona că gripa şi SARS au foarte multe în comun. Transmiterea se realizează prin picături şi contact direct. M