Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clonele Caţavencu nu pot scăpa de obsesia Traian Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 iunie 2011 ·

Noua echipă \"Academia Caţavencu\", vechea echipă mutată la \"Caţavencii\" şi independenţii de la \"Kamikaze\" au abordat aceeaşi temă pe coperţile revistelor apărute ieri.

Cele trei săptămânale de satiră care au apărut, ieri, pe tarabe, au avut aceeaşi temă pe prima pagină: declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia abdicarea Regelui Mihai a fost un act de trădare a interesului naţional.

"Marea abdicare", a titrat "Academia Caţavencu", în timp ce "Caţavencii" şi "Kamikaze" au mizat pe jocurile de cuvinte "Regele soarbe" şi, respectiv, "God Save Our Chin".

În timp ce Doru Buşcu, redactorul-şef al revistei "Caţavencii", a spus pentru EVZ că preşedintele este cel mai bun subiect al lor, Denis Dinulescu, redactorul-şef al "Academiei Caţavencu", şi Cătălin Prisăcariu, redactor-şef adjunct la "Kamikaze", şi-au motivat alegerea temei de prima pagină prin faptul că afirmaţiile controversate ale lui Traian Băsescu despre Regele Mihai au reprezentat cel mai bun subiect al săptămânii trecute.

Umorul la control

Toate cele trei reviste au avut preţul de 2,5 lei, însă "Caţavencii" şi "Academia Caţavencu" au avut numai 16 pagini, fiind făcute pe fugă, pe când "Kamikaze" a avut 32.

"Au ieşit slab pentru că au avut puţine pagini. Despre calitatea umorului din «Academia Caţavencu» nu e nimic de spus, iar «Caţavencii» vin cu acelaşi umor, însă cu mai puţine texte", a declarat Prisăcariu.

Doru Buşcu a subliniat şi el lipsa de umor a "Academiei Caţavencu" cu noua echipă redacţională: "Sunt foarte trist în ceea ce priveşte ultimul număr al revistei, ca om care am lucrat acolo 20 de ani. Nu i se putea întâmpla un lucru mai ruşinos".

În schimb, Denis Dinulescu nu a vrut să vorbească despre revistele concurente. "Va rămâne pe piaţă cel mai bun ziar. Noi avem drumul nostru, «Caţavencii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 4 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°