Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pârtia de la Piatra Neamț sabotată de vremea în încălzire

Publicat in Adevarul, luni 26 decembrie 2011 ·

Cele cinci tunuri de zăpadă artificială nu au reușit să facă față temperaturilor pozitive, iar pista de pe Cozla nu este practicabilă pentru schiori. Singura porțiune în care stratul de zăpadă este mai consistent este în partea superioară a pârtiei.

Update luni, 26 decembrie

Pârtia de schi de pe muntele Cozla nu poate fi dată încă în funcțiune deși administratorii amenajării au dat drumul la cele cinci tunuri care produc zăpadă artificială.

„În partea superioară a pârtiei stratul este în medie de 10 centimetri, dar zăpada nu este nivelată. Sunt diferențe de temperatură chiar de două grade între vârful pârtiei și zona de sosire, iar valorice termice anunțate pentru începutul de săptămână sunt pozitive", a spus Dan Apintiloaie, supervisor în cadrul Perla Invest, administratorul pârtiei.

În zona de sosire a pârtiei, stratul de zăpadă este format doar cu ajutorul tunurilor care au fost pornite în noaptea de 21/22 decembrie.

Update vineri, 23 decembrie

Tunurile de producere a zăpezii artificiale au funcționat și în noaptea de joi spre vineri, iar în partea superioară a pârtiei stratul este aproape de un nivel corespunzător. Cea mai mare problemă a administratorilor pârtiei este că nu a mai nins, iar temperaturile se anunță ridicate în următoarele zile.

„Pentru a produce zăpadă artificială de calitate, și nu gheață, temperaturile trebuie să fie de -4 grade. Această valoare s-a înregistrat noaptea trecută, dar au fost condiții de umiditate mare. Stratul de zăpadă nu este uniformizat în partea de sus a pârtiei, urmează să-l nivelăm cu ratracul, dar problema este că pentru primele zile din săptămâna viitoare se anunță valori termice între +3 și +9 grade, așa că nu putem anticipa când va fi funcțională pârtia pentru practicarea schiului”, a spus Dan Apintiloaie, supervisor din cadrul Perla Invest, administratorul pârtiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 47 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum o ora
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 44 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 47 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°