Ţin minte vrafurile decolorate de tipăritură din anii şaptezeci-optzeci, care burduşeau odată rafturile şi debaralele atâtor case: reviste rebus, de modă, automobilism sau almanahuri cu poze Ţin minte vrafurile decolorate de tipăritură din anii şaptezeci-optzeci, care burduşeau odată rafturile şi debaralele atâtor case: reviste rebus, de modă, automobilism sau almanahuri cu poze color şi rubrici ceva mai îndrăzneţe, despre formaţii rock, actori celebri şi maşini străine.
Ieri. Deliciul acestor publicaţii era faimoasa rubrică „Ştiaţi că...” – tipărită în casetă îngustă, verticală, cu chenar fantezist. Aflai din ea tot felul de curiozităţi – potpuriu de biologie, etnografie, ştiinţă şi tehnică - despre verze uriaşe din ograda unui fermier, despre triburi de centenari din cutare insulă, despre panacee sau invenţii tehnice spectaculoase.
Azi . Locul acestei rubricii l-a luat, în vremea de azi, canalul Discovery. E, pe undeva, un fel de „making of” sau „behind the scenes” al rubricii „Ştiaţi că”. Dacă la rubrica „Ştiaţi că” citeai despre simpla existenţă a vreunei verze imense sau a celui mai mare pod din lume, la Discovery afli din pricina căror îngrăşăminte, condiţii (supra) naturale sau truc fotografic a ajuns leguma atât de mare sau poţi vedea, pas cu pas, cum a fost construit faimosul pod.
Informaţii tot mai specializate sunt, astfel, accesibile unui public tot mai larg. Regăseşti în fiecare spectator de Discovery un mic inginer, un biolog amator, detectiv închipuit sau astronom nedescoperit. Ultimele lansări de la Cape Canaveral, genetica, domeniul informatic au ajuns, în zilele noastre, subiectele de taifas ale oricărui om cu televizor în casă. Dar cum să nu te uiţi cu plăcere la Discovery? Ce poate fi mai antrenant decât anecdotica rezumativă, ecranizarea, biografia romanţată a marilor şi micilor descoperiri?
