Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focşani: El e medicul care asistat naşterea bebeluşului în nămeţi

Publicat in Adevarul, joi 17 decembrie 2009 ·

Doctorul Vitalie Beţişor a fost de gardă la Ambulanţă în noaptea în care a fost solicitat să dea sfaturi prin telefon unei gravide din Voetin care a născut acasă pentru că nu a mai putut să ajungă la spital din cauza viscolului.

Medicul Vitalie Beţişor spune că a fost anunţat marţi seara, în jurul orei 21.00, că ambulanţa care fusese trimisă de la Dumbrăveni pentru a aduce o gravidă din satul Voetin, comuna Sihlea, la Spitalul din Focşani nu mai poate înainta din cauză că drumurile erau blocate de zăpadă.

Atunci, i s-a făcut legătura cu familia în cauză, pentru a oferi câteva sfaturi elementare dat fiind situaţia delicată în care familia din Voetin se găsea.

„M-a sunat soţul femeii, disperat că nu ştie ce să facă, mai ales că nu găsise prin vecini nicio femeie mai cu experienţă care să ştie să moşească. I-am spus să fie calm şi să urmeze sfaturile mele, aflân deja că soţiei sale i se rupsese membrana. I-am spus să aibă grijă să nu tragă de capul copilului, să rotească puţin fătul pentru a elibera mai întâi o mână şi apoi pe cealaltă. A urmat întocmai sfaturile şi am auzit prin telefon cum plângea bebeluşul. Era primul semn bun că naşterea reuşise", ne-a declarat medicul focşănean.

Acesta ne-a mai spus că a ţinut pe tot parcursul nopţii legătura telefonică cu soţul femeii care a născut, pentru a avea sub control situaţia.

„Tot bărbatul este cel care i-a tăiat cordonul ombilical copilului. Mai neliniştit era că trecuse o oră şi femeia nu eliminase încă placenta. Pentru că nu avea gheaţă, i-am spus să aducă zăpadă de afară şi să-i pună pe burtă pentru a elimina placenta, ceea ce s-a întâmplat în scurt timp. Greul trecuse, aşa că spre dimineaţă se liniştise lucrurile", ne-a mai precizat Vitalie Beţişor.

Acesta spune că se puteau crea multe complicaţii în urma unei astfel de naşteri neasistate de doctor, dar Valentina Neagu a fost o no

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 3 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 3 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 2 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°