Reprezentanţii celei mai mari comunităţi online de părinţi români, desprecopii.com, împreună cu Federaţia Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru Copii (FONPC) anunţă continuarea protestelor faţă de indolenţa autorităţilor. Oamenii vor manifesta duminică, 22 septembrie, în Parcul Unirii, de la ora 11.00
Protestatarii anunţă, într-un comunicat de presă, că vor relua manifestaţiile până ce „Legea lui Ionuţ“, o lege care a fost simbolic numită de părinţi după ce copilul de patru ani a murit sfâşiat de câini, va fi aplicată de autorităţi. Protestul are loc în parcul din Piaţa Unirii începând cu ora 11.00.
„Comunitate de părinţi desprecopii.com şi FONPC continuă demersurile pentru respectarea drepturilor tuturor copiilor şi a cetăţenilor de a trăi în siguranţă în România secolului 21. În memoria lui Ionuţ (copilul atacat şi mâncat de câini la începutul lunii septembrie), dar şi în numele tuturor celor traumatizaţi de câinii lăsaţi la voia întâmplării pe străzi, în cadrul campaniei PRO siguranţa copiilor, săptămâna aceasta am transmis scrisori deschise instituţiei Avocatului Poporului, cancelariilor reprezentanţelor diplomatice de la Bucureşti (Ambasade, Consulate, UNICEF, SELEC, etc) şi unor instituţii internaţionale de învăţământ“, se arată în comunicatul citat.
Potrivi reprezentanţiilor celor două organizaţii, această campanie are obiectivul de a respecta drepturile fundamentale din Constituţia României (dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (art.22), la siguranţa persoanei (art.23), la asigurarea igienei şi a sănătăţii publice (art.34), la un mediu sănătos (art.35) şi, nu în ultimul rând, la protecţia copiilor (art. 49).
Organizatorilor li se alătură şi toti cei care au fost prezenţi încă de la începutul manifestaţiilor, adica Asociaţia Pro Civilizaţie, grupul de iniţiativă al lui Nadine, Zeromaidanezi.ro, iar împreună vor cere