Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţământul de criză desfiinţează şcoli şi îngrămădeşte elevii în clase

Publicat in Adevarul, marți 19 ianuarie 2010 ·

Cele patru licee tehnologice din Deva vor deveni două, iar cele zece şcoli generale din zona Hunedoara se vor reduce la jumătate. Reducerea a 280 de posturi din sistemul hunedorean de învăţământ va afecta 26 de cadre didactice titulare.

Măsura va fi aplicată începând cu data de 1 septembrie, mai multe şcoli şi licee urmând să fie comasate. În aceste condiţii, se prevede ca cele patru licee tehnologice din municipiul Deva, respectiv „Grigore Moisil”, „Ioan Mincu”, „Horea” şi „Dragomir Hurmuzescu” să fie comasate în două sedii. „Noi încă nu am primit nimic oficial din partea Inspectoratului. Aşteptăm să vedem dacă într-adevăr va fi aşa”, a precizat Camelia Selmerean, directorul Grupului Şcolar „Grigore Moisil”.

Comasări în masă la Hunedoara

O situaţie similară se regăşeşte şi în municipiul Hunedoara. Cele zece şcoli generale, atât din oraş cât şi din satele aparţinătoare, se vor reduce la jumătate. Astfel, şcoala nr. 1 îşi va muta sediul la şcoala nr. 6, şcoala nr. 2 la şcoala nr. 11, iar şcoala nr. 5 şi cea din Zlaşti la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”. De asemenea, şcolile nr. 9, 10 şi 12 vor deveni o singură unitate de învăţământ. Comasări de unităţi şcolare vor fi efectuate şi în zona Văii Jiului. La Uricani, grădiniţa nr.1 îşi va muta sediul la şcoala nr.1, în timp ce la Petroşani şcoala nr. 2 va fi comasată cu „Avram Stanca”, iar Şcoala I. G. Duca va avea sediul la „Spiru Haret”. Unităţile de învăţământ din localităţile Cimpa, Jieţ şi Lonea vor fi mutate la Grupul Şcolar „Brâncuşi” din Petrila.

Peste 25 de titulari afectaţi

Desfiinţarea celor 280 de posturi va viza şi profesorii titulari, nu doar suplinitorii. „Reducerea posturilor va afecta 26 de profesori titulari, dintre care 10 se află în pragul pensionării. Ceilalţi 16 vor putea participa la şedinţele publice de mişcare a personalului didactic din acest an”,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 11 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 10 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 7 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 6 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°