Benzina se va scumpi in medie, de astazi, cu 900 lei vechi, iar motorina cu 600 lei la statiile Petrom. Rompetrol a majorat de ieri pretul combustibililor cu 800 de lei vechi. Rompetrol si Petrom dau tonul scumpirii carburantilor. Astfel, incepind de ieri compania Rompetrol a anuntat ca a majorat in medie pretul carburantilor cu 8 bani (800 de lei), iar Petrom va lua o masura similara de astazi. Ambele societati sustin ca majorarea se datoreaza cresterii cotatiilor internationale la produsele petroliere. De ieri un litru de benzina Premium E Plus (Euro 3) la statiile Rompetrol si de Euro Standard fara plumb (Euro 3) costa 3,58 de lei/litru, cu 8 bani mai mult. Benzina Euro Plus fara plumb (Euro 4) s-a scumpit cu un ban pe litru, pina la 3,90 lei, in timp ce litrul de benzina Euro Super 98 fara plumb (Euro 4) s-a scumpit cu 2 bani, pina la 4 lei. Pentru motorina, preturile au crescut cu 4 bani, un litru de Euro 3 costind 3,45 de lei, in timp ce litrul de Super Euro 4 a ajuns la 3,50 lei. De asemenea, Petrom va scumpi, astazi, carburantii comercializati in reteaua de distributie, noul pret al benzinei fiind cu 9 bani (900 lei vechi) pe litru mai mare, iar al motorinei cu 6 bani (600 lei vechi), ca urmare a variatiei cotatiilor internationale la produsele petroliere, potrivit companiei. Un litru de benzina Eco Premium la Petrom va costa 3,56 de lei, fata de 3,47 lei, in prezent, iar benzina Premium 95 fara plumb va costa 3,54 lei/litru. Un litru de benzina Top Premium 99A se va scumpi de la 3,77 lei la 3,86 lei. Pretul motorinei Top Euro Diesel 4 va fi majorat de la 3,41 lei/litru la 3,47 de lei/litru, in timp ce tipul Euro Diesel 4 va costa 3,42 lei/litru, fata de pretul actual de 3,36 lei/litru. Benzina se va scumpi in medie, de astazi, cu 900 lei vechi, iar motorina cu 600 lei la statiile Petrom. Rompetrol a majorat de ieri pretul combustibililor cu 800 de lei vechi.