Trăiesc într-o lume numai a lor și se integrează foarte greu în societate. Şi în învăţământul de masă. Pentru persoanele care suferă de autism, terapiile speciale sunt esențiale pentru dezvoltare, dar în cele mai multe cazuri centrele unde pot beneficia de așa ceva lipsesc cu desăvârșire. Aceasta în condițiile în care numărul celor care suferă de această afecțiune este în continuă creștere.
Drumul persoanelor cu autism spre o viaţă normală este lung, anevoios și presupune o muncă de ani de zile. Puţini copii care suferă de această boală, susţinuţi cu încăpăţânare de părinţii, au reuşit să se intergeze în învăţământul de masă. Mihnea, un băieţel de 6 ani din Cluj-Napoca, este unul din cazurile fericite. El a fost diagnosticat cu autism la o vârstă fragedă, iar după ani de terapie, în care a beneficiat de tratamente specializate, a ajuns să meargă la o şcoală normală.
"Copilul meu a reuşit să meargă în învăţământul de masă deja de la vârsta de 3 ani, însoţit de un psiholog specializat. La băză a fost terapia comportamentală, terapia ABA, terapie de socializare, joc, înot. Pe toate le-am făcut şi le facem în continuare. Pe lângă asta şi călărie", spune Nicoleta Niste, mama lui Mihnea.
Dar cu aceşti copii trebuie să se lucreze intens. "Activităţile propuse ca obiective dezvoltă creativitatea şi spontaneitatea acestor copii şi mai ales teoria minţii. Se merge pe activităţi de imităţie la început, pe crearea relaţiei terapeutice", spune Alina Ivan, terapeut.
Drumul spre normalitate a fost însă plin de obstacole pe care nu credea că le va întâlni într-o țară a Uniunii Europene.
"Informaţia lipseşte, la fel şi pregătirea cadrelor didactice pentru primirea acestor copii. Fondurile, serviciile nu sunt susţinute de către stat, din păcate, şi atunci părinţii fac eforturi extraordinare. În schimb suntem judecaţi suntem izolaţi ca şi părinţi în şcoli", sp
