O hotărâre în acest sens a fost emisă ieri de Judecătoria Centru din Chişinău. Banii vor ajunge la omul de afaceri Viotalie Eriomenco, învinovăţit de autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol pentru delapidări financiare.
Ministerul Afacerilor Interne are de plătit câte 32.000 de lei pentru Vitalie Eriomenco şi membrii familiei sale, fiindcă a divulgat date cu caracter personal aşa-ziselor autorităţi de la Tiraspol. Decizia a fost pronunţată ieri de magistraţii de la Judecătoria Sectorului Centru din Capitală.
Potrivit unui comunicat emis de Promo-Lex, judecătorii au constatat încălcarea dreptului prevăzut de articolul 8 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi a Legii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal prin divulgarea ilegală a datelor lui Eriomenco autorităţilor neconstituţionale de peste Nistru.
Omul de afaceri Vitalie Eriomenco , în vârstă de 43 de ani, a fost reţinut de către autorităţile neconstituţionale transnistrene pentru delapidări de bani. Bărbatul a spus că a fost învinuit de delapidări în valoare de 1,5 milioane de dolari de către un deputat din regiune, care avea interes să-i ia afacerea.
Avocatul familiei, juristul Asociaţiei Promo-LEX, Alexandru Zubco, a spus în urmă cu două luni că un şef de direcţie de la MAI ar fi transmis informaţii cu caracter confidenţial către autorităţile neconstituţionale din regiunea transnistreană.