Ilie Rad (coord.),

Cenzura în România,

Cluj-Napoca, Editura Tribuna,

2011, 430 pag.

Volumul, îngrijit de neobositul Ilie Rad, adună laolaltă comunicările susţinute la cel de-al X-lea Simpozion naţional de jurnalism, desfăşurat la Cluj-Napoca, în octombrie trecut, cu tema Cenzura în presă – ieri şi azi. În deschidere, excelenta conferinţă a Anei Blandiana (reprodusă şi de România literară): De la cenzura ca formă de libertate, la libertatea ca formă de cenzură. Intervenţia poetei conţine câteva dintre abordările posibile: o încercare de definire a fenomenului ca intruziune violentă ori disimulată în viaţa individului şi a societăţii; rememorarea unor „întâlniri” personale cu cenzura şi impactul lor nu doar psihologic; o paralelă între cenzura înainte şi după 1989, dar şi între cenzura comunistă şi cea prezentă dintotdeauna, în toate regimurile, precum şi modalităţi de gestionare a unui impas, cu constatarea, de dramatică actualitate, că „libertatea cuvântului a diminuat importanţa cuvântului”.

Cartea nu e o premieră nici la noi în ţară, nici aiurea, de-ar fi să numim doar cercetările unor Adrian Marino, Bujor Nedelcovici, Ioan Lăcustă, Liviu Maliţa, Victor Frunză şi încă mulţi alţii. Interesul său stă, însă, în diversitatea luărilor de cuvânt, a registrelor, a perspectivelor şi în şansa oferită cititorului, fie el competent ori inocent în chestiune, de a extrage singur rezultanta. Una, cum se poate bănui, relativizantă şi remaniabilă. Comentează academic ori colocvial şi, mărturisesc, cu umor ori cu nevindecate resentimente oameni venind dinspre literatură (edituri, reviste literare), presă, teatru, televiziune, sport, film etc. Sunt martori/actori direcţi ai cenzurii, dar şi tineri interpretând destins documente de arhivă. Interesante incursiuni istorice propune Gelu Neamţu, cu un dosar privind cenzura în Transilvania secolulu