Liviu Rebreanu (1885-1944) este un nume cu rezonanţă decisivă în istoria criticii şi istoriei literare. A fost primul dintre cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu. Scriitorul a făcut studii la Năsăud, apoi a absolvit Academia Militară din Budapesta. Îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a scrie "întâia şi ultima poezie".
Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească ("ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte..."), scrie un vodevil după modelul celui în care o văzuse jucând. Mai târziu, a absolvit Academia Militară din Budapesta. A activat ca ofiţer la Gyula, iar în 1908 a demisionat pentru a trece clandestin munţii spre Bucureşti. A debutat în presa românească în 1909, la Sibiu şi în 1910, la Bucureşti, în revista Convorbiri Critice.
A avut o activitate susţinută ca gazetar şi cronicar dramatic în publicaţiile vremii: Scena, Universul literar, Sburătorul. Şi-a desăvârşit talentul de prozator, scriind povestiri şi nuvele. Liviu Rebreanu a impus lumea rurală, viaţa ţăranului român, în centrul atenţiei lumii literare, prin romanul-capodoperă "Ion".
"O dată cu apariţia romanului «Ion» şi-a câştigat titlul de primul mare romancier modern sau chiar de autor al primului roman românesc, în sensul deplin al cuvântului", scria Valeriu Râpeanu, în 1966.
A avut o carieră spectaculoasă, s-a bucurat de onoruri publice, a fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedintele Scriitorilor Români şi membru al Academiei Române.
Un clasic al literaturii române, Liviu Rebreanu, nume cu rezonanţă decisivă şi definitivă în istoria criticii şi istoriei literare, a acoperit prin creaţia sa un vast teritoriu literar: nuvele, romane sociale, romane psihologice, romane poliţiste, note de călătorie şi jurnale. Încă din timpul vieţii s-a bucurat de un binemeritat succes, valoarea i-a fost
