Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacalaureatul în cifre arată că elevii cărăşeni au fost mai slab pregătiţi ca în anii trecuţi

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 ·

Dascălii cărăşeni cred că noua metodă de exminare reflectă, în sfâşit, notele din catalog. Rata de promovare din acest an este seminisficativ mai mică faţă de anii trecuţi, iar nota maximă a scăzut de la 10.00, la 9.91. În ce îi priveşte pe elevi, aceştia sunt mulţumiţi de subiecte, care nu au fost inaccesibile.

Stresul schimbării metodei de exminare se răsfrânge în rezultatele obţinute în acest an, la examenul de bacalaureat. Dacă în anii trecuţi peste 91% dintre absolvenţii claselor a XII-a reuşeau să treacă de primul examen important din viaţa lor, acum rata de promovare a scăzut la 79,2%. „Rezultatele sunt mult mai apropiate de realitate. De această dată reflectă situaţia din catalog. Această scădere a numărului de elevi promovaţi se poate explica prin faptul că la probele orale nu se mai dau note. Până acum, acestea urcau media candidaţilor. Multe dintre mediile finale ale elevilor respinşi la examen sunt între 5.00 şi 6.00”, explică Mircea Meilă, inspectorul şcolar adjunct. De aceeaşi părere sunt şi directorii de licee. „A fost mult mai corectă examinarea decât în anii precedenţi. La noi în şcoală, media cea mai mare, 9.70, reflectă chiar situaţia din catalog a fetei, care este premiantă”, spune Pavel Ghimboaşă, directorul Liceului „Traian Lalescu”, din Reşiţa.

Elevi supăraţi

„Eu am luat 8.93 la bacalaureat şi am depus contestaţie la limba română. Îmi trebuie minimum nota 9.00, ca să intru la facultatea pe care mi-o doresc. Poate am tratat cu prea multă uşurinţă subiectele, iar cei din comisia de examinare au fost prea exigenţi”, spune Hanelore Weihrauch, absolventă a Liceului „Mircea Eliade” din Reşiţa. Numărul elevilor care au picat examenul de maturitate, se apropie de 700, astfel că şi numărul contestaţiilor este mare. Potrivit oficialilor de la ISJ Caraş-Severin, 816 absolvenţi au contestat nota finală de la bacalaureat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum o ora
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 46 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Au fost anunțate REZULTATELE finale ale DSV, în cazul fetiței și a bunicii sale, moarte după ce au mâncat pește. Ce BACTERII le-au fost fatale

Gandul acum 52 minute
Apar inforamții noi în cazul tragediei dintr-un sat din Călărași, acolo unde o fetiță de patru ani și bunica acesteia și-au găsit sfârșitul. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectua

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°