Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Florin Staicu va face două amendamente la programul „Prima Casă”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 22 februarie 2010 ·

Pentru ca programul „Prima casă”, care a fost modificat săptămâna trecută de Guvern, să poată fi aplicat cu mai mult succes în acest an, senatorul PD-L Florin Staicu (foto) va propune două completări la această hotărâre de Guvern. În acest sens, senatorul a discutat deja cu premierul Boc, care s-a arătat interesat de a le prinde în program. „Voi propune ca banii să poată fi daţi viitorilor proprietari şi atunci când construcţia se află la faza de proiect sau început al lucrărilor. Totodată, voi propune şi ca imobilele să poată fi întabulate şi la faza de roşu a construcţiei, astfel încât cei care vor să le achiziţioneze să poată avea actele în ordine pentru bancă, iar dezvoltatorul să îşi poată primi suma în timpul construcţiei, nu numai la sfârşit. În acest fel dezvoltatorii vor fi într-adevăr ajutaţi”, ne-a explicat Florin Staicu.

Programul „Prima casă” a fost modificat şi extins de Guvern, astfel încât accentul să fie pus pe stimularea construcţiei de locuinţe noi. Printre modificările aduse acestui program se numără mărirea plafonului garanţiilor guvernamentale alocat acestui Program la 700 de milioane de euro faţă de un milion de euro cât au fost pentru anul 2009. Totodată, a fost majorat şi plafonul pentru o locuinţă deja finalizată sau o locuinţă aflată în stadiul de construcţie „la roşu”, la echivalentul în lei al sumei de 60.000 euro, de 70.000 de euro pentru locuinţe noi şi de 75.000 de euro pentru cei care se asociază pentru a-şi realiza un ansamblu de minim 7 locuinţe. O noutate a programului este reprezentată şi de faptul că locuinţele ANL vor putea fi cumpărate prin acest program. Se reduce perioada de închiriere de la 3 ani la un an, iar venitul pe familie să fie până la două venituri medii pe economie. Acest locuinţe vor putea fi achiziţionate cu aproximativ 25.000 de euro. Pentru ca programul „Prima casă”, care a fost modificat săptămâna trecu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 5 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°