Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brokerii: Deciziile sunt mai rationale, dar nu trebuie renuntat la precautie

Publicat in Ziarul Financiar, marți 21 aprilie 2009 ·

Brokerii de la Bursa cred ca piata va ramane in continuare extrem de volatila, dar nu se asteapta la corectii prea mari dupa caderea de vineri. Ei afirma ca se observa o schimbare de perceptie la nivelul investitorilor, iar orice stire pozitiva va duce la aprecieri in piata.

Bursa a incheiat sedinta de vineri pe minus, in scadere cu pana la 5,5 procente pe indicele societatilor financiare, in timp ce indicatorul celor mai lichide 10 companii din piata a pierdut 2,1 procente sub referinta, pana la nivelul de 2.800 de puncte.

"In ultima luna am fost martorii unei reasezari de pozitii in piata a investitorilor, si pentru moment se creeaza impresia ca am iesit din criza, iar treptat ne indreptam spre normalitate. Deciziile investitorilor sunt mai rationale, iar vestile pozitive vor duce la aprecieri in piata", a declarat Mihai Chisu, broker in cadrul IFB Finwest.

Dintre societatile financiare titlurile SIF Muntenia (SIF4) au inregistrat cea mai mare pierdere in sedinta de vineri, de 6,7 procente, urmate de scaderea SIF Transilvania (SIF3), de 5,4 procente si SIF Oltenia (SIF5), de 5,3 procente.

Societatile bancare au inregistrat scaderi mai temperate, de 3,5% pe titlurile Bancii Comerciale Carpatica (BCC), in vreme ce actiunile BRD au pierdut 2% fata de referinta. Titlurile Bancii Transilvania (TLV) au reusit sa inchida in stationare, la pretul de 1,21 lei/actiune.

"Investitorii de pe pietele dezvoltate, dar si la noi, au lasat impresia ca in ultima perioada au luat o pauza de la a mai reactiona la stirile negative. Putem aprecia ca au luat o pauza de la criza. De altfel, acestia au inceput sa constientizeze ca stirile negative sunt deja incluse in pret, iar acest lucru ii face pe multi sa inceapa sa iasa la cumparare. Cu toate acestea este inca nevoie de prudenta", a sustinut si Razvan Pasol, directorul executiv al Intercapital.

Sector

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum 52 minute
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum o ora
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Vipere, şerpi şi un exemplar exotic de piton Constrictor, ridicate dintr-o locuinţă din Drobeta Turnu Severin. Proprietarul a fost găsit mort în apartament în urmă cu câteva zile

HotNews acum 34 minute
Mai multe reptile ţinute în acvarii pe balconul unei locuinţe au fost salvate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Mehedinţi şi vor fi duse la Bucureşti, unde vor sta şase luni în carantină. Proprietarul lor a fost găsit mort în ap

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum 45 minute
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum o ora
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°