Liderul liberal Crin Antonescu admite că noul Cod al Muncii are "prevederi pozitive", dar contestă procedura angajării răspunderii. PNL şi PSD au negociat cu sindicatele şi patronatele un proiect asemănător cu al Guvernului, deşi au depus moţiune de cenzură.
PNL a ţinut un discurs de stânga la moţiunea de cenzură
"Există şi prevederi binevenite în Codul Muncii propus de Guvern, dar noi nu suntem de acord cu angajarea răspunderii pentru că în acest fel se ocoleşte dezbaterea parlamentară", a afirmat ieri preşedintele PNL Crin Antonescu, la finalul şedinţei Consiliului Naţional Executiv al partidului.
"Eu cred că domnul Patriciu, încântat de Cod, a spus bine când a spus că ar fi bine ca acest Cod să treacă şi să pice Guvernul", a comentat Antonescu răspunzând unei întrebări pe această temă. El susţine însă că poziţia partidului său nu demonstrează, în nici un caz, o deplasare spre stânga.
"Sunt şi lucruri bune şi lucruri rele, dar e important cum trec lucrurile bune. Dacă e să mergem pe această idee că opoziţia noastră ne transformă într-un partid de stânga, ar trebui să desfiinţăm de tot Parlamentul şi să nu mai ţinem alegeri. Doar să vină cineva din când în când şi să ia nişte măsuri de dreapta", a mai spus preşedintele PNL.
„Boc că vrea scăderea salariilor"
Un punct de vedere similar este susţinut şi de fostul ministru al Muncii Mariana Câmpeanu care a prezentat, ieri, în plenul Parlamentului moţiunea de cenzură depusă de PSD şi PNL.
"Cum putem fi caracterizaţi de stânga? Pentru că spunem, pe baza statisticilor, că propunerile Guvernului vor avea efecte negative?", a răspuns Mariana Câmpeanu unei întrebări a ziarului Adevărul. "Cum putem fi noi de acord cu creşterea perioadei în care un om poate fi angajat pe durată determinată? Statisticile din ţările unde există astfel de prevederi arată că salariile celor angajaţi pe dura