Jurnalistul american Robert K. Elder a lansat recent o carte inedită „Last Words of the Executed“, tragică, de multe ori macabră, dar şi poetică, în care a adunat ultimele cuvinte ale unor condamnaţi la moarte.

Ajunşi la limita extremă, mulţi oameni rostesc cele mai frumoase cuvinte, pe care, de-a lungul unei vieţi infernale, nu au avut dorinţa, puterea sau poate timpul să le spună. Acestea sunt ultimele cuvinte ale condamnaţilor la moarte, pe care jurnalistul american Robert K. Elder le-a adunat în şapte ani de cercetări. Intenţia lui Elder şi a mentorului său, Studs Terkel, care semnează prefaţa, este acea de a demonstra absurditatea pedepsei cu moartea, mai ales într-o ţară ca Statele Unite ale Americii. Însă cine are ocazia să citească această înşiruire de regrete, declaraţii de nevinovăţie, invocaţii către Dumnezeu, blesteme sau pur şi simplu mesaje de dragoste către mame, fii, femeia iubită nu poate să fie surprins de complexitatea naturii umane. Cuvintele celui care se pregăteşte să fie spânzurat, înfruntă plutonul de execuţie, se aşază pe scaun electric, intră în camera de gazare, îşi oferă braţul pentru injecţia letală au un merit absolut: nu pot fi dezminţite, corectate sau retrase. La fel ca şi viaţa care nu poate fi retrăită, aceste cuvinte nu vor putea fi pronunţate din nou.

Cuvinte sincere?

Astăzi nu mai credem, cum pare să creadă William Shakespeare în „Richard al II-lea“, actul secund, prima scenă, că un om nu vrea să moară spunând o minciună. La un calcul simplu al probabilităţilor, nu este posibil ca atât de mulţi condamnaţi să fie victime ale unor erori judiciare, cum lasă ei să se înţeleagă din jurămintele de nevinovăţie. Însă şi în cea mai mare minciună există un sâmbure de adevăr: cei care nu vor să recunoască faptul că au comis delictele de care sunt acuzaţi, că au ucis cu bestialitate, susţin că sunt totuşi f