Atunci când l-am văzut pe Traian Băsescu, la televizor, lansând un tragic mesaj către ţară şi clasa politică, vă mărturisesc că mi-a fost milă de el. Traian Băsescu este preşedintele cu cea mai dureroasă şi nefericită misiune din câţi a avut România postdecembristă. Înconjurat de ipocriţi, de „băieţi deştepţi“ şi de clovni groteşti, Băsescu este nevoit să-şi asume singurătatea luptei cu un sistem politic din care face parte şi a cărui esenţă nu a reuşit să o exorcizeze. De fapt, Traian Băsescu reacţionează simplu şi realist, ca un tată de familie ţărănească, omul care-i duce pe toţi în spate şi care ştie că hambarul e gol, că datoria la „fonciere“ este tot mai mare şi că nu peste mult timp perceptorul va veni să ia caii din bătătură. „Renunţaţi la afacerile personale“ sau alt-fel spus, „Nu mai furaţi!“ este cea dintâi poruncă pe care Tătucul Băsescu o dă membrilor familiei PD-L. Conştient că în România se intră în politică doar pentru înavuţire rapidă şi fără muncă, Băsescu le cere democrat-liberalilor să ţină post acum, pentru a se îndestula mâine. Alternativa este dispariţia PD-L din viaţa politică şi, de ce nu, dosare penale grele pentru liderii acestui partid. Vor accepta „băieţii deştepţi“ ai PD-L să postească? Nu cred! Un Berceanu, un Videanu, un Blaga sau o Elena Udrea nu au fost pe vapor, în vreme de furtună, nu înţeleg ce înseamnă solidaritatea unui echipaj în faţa dezastrului. Politicienii români pot fi solidari doar la hoţie, ştiu doar să se „încârduiască“, aşa cum îmi povestea bunică-mea că se însoţeau la furat de găini rudarii din marginea satului. Dacă va fi luată în serios, porunca „Să nu furi!“ reamintită de Băsescu membrilor familiei portocalii va provoca o rebeliune a clientelei politice a PD-L, cel mult, şi o alianţă tacită între aceasta şi restul mafiei politico-economice care îşi promovează interesele prin intermediul PSD, PNL, UDMR sau UNPR. Duş