Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveste de dragoste

Publicat in Jurnalul, luni 30 noiembrie 2009 ·

"În '89 aveam doar 7 ani. Deci nu mă întreba cum era regimul şi alte d-astea, că nu-mi amintesc. Singura chestie pe care o ştiu de atunci e prima mea dragoste", spune râzând Gina Caragea. "Eram vecini de bloc. Îl chema Bogdan şi era tare fru­muşel. Eu abia intrasem în clasa I, el trecuse într-a II-a. Într-o duminică, învăţătoarele de la clasele I-IV au organizat o excursie, la un mausoleu, parcă.

În autobuz, în drum spre destinaţie, cântam şi ne jucam tot felul de jocuri. La un moment dat, ne-am oprit la «Flori, fete şi băieţi». Când eu mi-am ales băieţi, colegele mele, care ştiau că îmi place de Bogdan, m-au pus să aleg între Bogdan şi Alexandru. Ambele erau numele lui. Mi-a fost aşa o ruşine! Am lăsat ochii în jos, toţi colegii se uitau la mine şi râdeau. Şi am zis, cu juma de gură, «Bogdan». Nici nu m-am uitat la el, dar îl simţeam cum se uită la mine.

Când am coborât, la mausoleu, în timp ce mă duceam spre intrare, el a venit lângă mine. Şi nu a mai plecat. Îmi amintesc cât de tare îmi bătea inima şi că nu am putut să fiu atentă la nimic din ce ne-a spus ghidul ăla.

După ce am ieşit, ne-am dus undeva într-o poieniţă, ne-am aşezat cu toţii pe iarbă şi ne-am desfăcut pacheţelele pe care ni le făcuseră părinţii de acasă. Bogdan era lângă mine. Mie îmi pusese mama pâine cu unt. Atât aveam. El avea ceva carne - muşchi sau ceva - între feliile lui de pâine.

Ai lui «se descurcau», cum se zicea atunci. Mi-a dat şi mie unul dintre send­vi­şu­rile lui şi n-a vrut să ia la schimb unul de-al meu. După ce am mâncat, învăţă­to­a­rele au spus că putem să mai stăm puţin să ne jucăm şi băieţii au scos mingile cu care veniseră de acasă. Fetele aveau coardă, elastic şi cărţi de joc. Eu nu voiam să joc nimic. Aş fi stat acolo lângă Bogdan până s-ar fi făcut noapte (n.r. - râde cu poftă). Dar el s-a ridicat de pe iarbă şi am crezut că se

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 34 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 21 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 20 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 30 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 45 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°