Vă mai amintiţi cum l-a caracterizat ministrul Culturii pe mai-marele statului? Nu Zeus, ci „o pleaşcă“. Ar fi, conform argoului, un cîştig nemeritat pentru poporul român. Şi cu atît a rămas în memoria colectivă băieţaşul cu nume, dar fără prenume. Ca fiu devotat al PD-L-ului, promitea marea şi sarea profesorilor din Sectorul 2 bucureştean. Acum tace mîlc. Profesorii fac grevă. Şi bine fac. Sînt cei mai năpăstuiţi. Văzîndu-i cum protestează, mi se face milă de ei. Dar ştiind cum au aplaudat corul amăgirilor electorale, cum au votat cu două mîini pilonii construcţiei noului FSN, mă abţin să susţin demersul lor, care este, de altfel, just, etic şi moral. Dacă astăzi avem cel mai incompetent Guvern al timpurilor moderne, acest fapt are loc din pricina lor, a celor care au fost misionarii cauzei unor aburitori profesionişti. În ţară, s-a votat la greu PD-L şi PSD. Şi asta în urma îndemnului dascălilor, care s-au făcut luntre şi punte pentru a scoate lumea la vot. În urmă cu şase luni, arhanghelii credinţei în „binele“ profesorilor din PSD şi PDL se jurau pe toate icoanele electorale şi pe toţi sfinţii publicitari că vor mări salariile profesorilor. Încă ne amintim cu toţii cîte urale şi ovaţii au stîrnit printre catedre, în cancelarii, la orele de curs voturile din Parlament din seara zilei de 29 septembrie 2008, cînd aleşii neamului au promovat legea privind creşterea cu 50% a salariilor personalului din învăţămînt. O singură minte limpede: Călin Popescu-Tăriceanu. Premierul de atunci al României, stăpîn pe cifrele bugetare, cataloga drept nerealistă prevederea legală. El declara că decizia parlamentarilor reflectă o atitudine de „superpopulism“ înainte de alegeri şi că ea este o măsură care nu se poate pune în practică din pricina lipsei fondurilor necesare pentru susţinerea acestei majorări. Pierzînd cu bună ştiinţă votanţi, premierul a cîştigat respectul minţi