Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii, la fel de slab pregătiţi ca şi elevii

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iulie 2008 ·

Dascălii s-au comportat ca elevii la Bac. Au luat note mici şi au copiat Aproape 2.000 de profesori au luat note sub 5, în timp ce 76 au fost eliminaţi pentru că au încercat să

Dascălii s-au comportat ca elevii la Bac. Au luat note mici şi au copiat

Aproape 2.000 de profesori au luat note sub 5, în timp ce 76 au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze.

În fiecare an, examenul de titularizare ne arată cât de multă carte ştiu dascălii copiilor noştri. Şi de această dată, scandalul a însoţit evaluarea profesorilor. În Capitală, un sfert din cadrele didactice care au susţinut examenul de titularizare nu au obţinut note de trecere. Mai puţin de jumătate au reuşit să treacă acest test, potrivit reprezentantului Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB),

Sergiu Moga.

Numai doi profesori de 10 în Capitală

"Peste 400 de candidaţi nu au luat note de trecere la examenul de anul acesta. Pe de altă parte, 600 dintre cei aproape 3.000 care s-au înscris la examen nu s-au prezentat, probabil pentru că nu s-au simţit suficient de pregătiţi", spune inspectorul Sergiu Moga.

În Bucureşti, dintre cei 2.427 de profesori prezenţi la examen, 1.008 au luat note peste 7. Doar doi au luat notă maximă.

Note mici în întreaga ţară

În ţară, aproape un sfert dintre profesorii prezenţi la examenul de titularizare nu au reuşit nici măcar să ia nota minimă, 5. Astfel, în Timiş, 43% dintre profesori au luat note peste 7, în timp ce 23% au picat examenul.

În Mureş, un sfert dintre profesori au luat note mai mici de 5, iar numai 34% dintre candidaţi se vor putea titulariza, în urma notelor obţinute.

Viceprimarul a picat examenul

Sute de candidaţi la titularizare din Moldova au luat note între 1 şi 5. La Vaslui, viceprimarul Valeriu Caragaţă (PSD), unul dintre cei peste 760 de candidaţi la titularizare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°