Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Aurul negru" îşi pierde valoarea. Cine are cel mai mult de pierdut?

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 23 noiembrie 2008 ·

Dincolo de instabilitatea bursieră din întreaga lume, un alt important semn al crizei economice este scăderea preţului la petrol. În alte circumstanţe, vestea ar putea părea una bună, dar acum nu este deloc aşa. Cel mai grav afectaţi sunt însă cei care aprovizionează lumea cu "aur negru". Sursa: Reuters

Cererea de petrol a scăzut semnificativ în ultimele luni, iar preţul barilului a coborât sub pragul de 50 de dolari. În iulie 2008, acelaţi baril se vinde de trei ori mai scump.

Rusia îşi aminteşte de momentul 1998

În urma cu 10 ani, scăderea bruscă a preţului petrolului a dus la o criză de proporţii. Acum, scenariul s-ar putea repeta. Mai mult, credibilitatea Moscovei a fost serios "avariată" de conflictul cu Georgia de la sfârşitul verii. Aceste două elementele ar putea duce la scăderea bruscă şi în mare parte necontrolabilă a monedei naţionale, rubla, şi apoi la scăderea nivelului de trai.

Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, premierul Vladimir Putin a ţinut să sublinieze că "economia rusă este încă una robustă", dar a admis că scăderea halucinantă a preţului petrolului este un punct sensibil şi îngrijorător. "Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca dezastrele din anii trecuţi să nu se repete", a adăugat Putin.

Primele efecte se simt deja.Din luna mai, bursele ruseşti au scăzut cu circa 75%, iar banca centrală a cheltuit peste 55 de miliarde de euro pentru a susţine moneda naţională.

"Dacă Guvernul va continua să susţină rubla, dacă preţul petrolului va scădea în continuare şi economia va "încetini", ne aşteaptă o criză de proporţii" a declarat şeful unei agenţii de brokeraj din Moscova.

Inflaţie de 30% în Iran

Iranul este al doilea furnizor de petrol al lumii şi deja înregistrează pierderi estimate la şapte miliarde de dolari. Petrolul asigură 80% din

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 59 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum o ora
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 22 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°