Casa fondatorului Apple, Steve Jobs, a fost spartă în luna iulie, iar hoţul a plecat cu bunuri în valoare de 60.000 de dolari, a anunţat poliţia din Palo Alto, conform Digital Trends.
Autorităţile spun că hoţul a furat mai multe calculatoare şi obiecte din casă, dar că, foarte probabil, răufăcătorul nu ştia că acestea i-au aparţinut lui Steve Jobs. Casa familiei fondatorului Apple este momentan în renovare, iar acest lucru ar fi putut-o face mai atrăgătoare pentru hoţ, notează sursa.
Furtul a avut loc pe 17 iulie, însă a fost făcut public abia lunea aceasta, când suspectul a fost acuzat oficial. Karlem McFarlin (35 de ani) a fost prins pe 2 august şi riscă şapte ani şi opt luni de închisoare, scrie Digital Trends.
Poliţia din Palo Alto avertizează că, de la începutul anului, furturile din locuinţe au crescut cu 63%, în special din cauza faptului că rezidenţii „uită” să închidă uşile sau ferestrele. De altfel, autorităţile au lansat şi o campanie numită „Lock it or lose it” (care s-ar traduce prin „Închide casa sau pierzi”), pentru a reduce numărul infracţiunilor din zonă.
Steve Jobs a murit în octombrie anul trecut, la 56 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.
Casa fondatorului Apple, Steve Jobs, a fost spartă în luna iulie, iar hoţul a plecat cu bunuri în valoare de 60.000 de dolari, a anunţat poliţia din Palo Alto, conform Digital Trends.
Autorităţile spun că hoţul a furat mai multe calculatoare şi obiecte din casă, dar că, foarte probabil, răufăcătorul nu ştia că acestea i-au aparţinut lui Steve Jobs. Casa familiei fondatorului Apple este momentan în renovare, iar acest lucru ar fi putut-o face mai atrăgătoare pentru hoţ, notează sursa.
Furtul a avut loc pe 17 iulie, însă a fost făcut public abia lunea aceasta, când suspectul a fost acuzat oficial. Karlem McFarlin (35 de ani) a fost prins pe 2 august şi risc