Frica unui atac similar celui din Newtown, acolo unde 20 de copii au fost împuşcaţi în urmă cu câteva zile de un tânăr cu probleme mintale, l-a făcut pe un băiat de 11 ani din Utah să ducă cu el la o şcoală un pistol.
Copilul, elev în clasa a şasea, s-a dus, luni, la şcoală cu pistolul în ghiozdan, a declarat purtătorul de cuvânt al şcolii unde s-a petrecut incidentul. Poliţiştii au găsit şi muniţie în ghiozdanul băiatului, însă aceasta nu putea fi folosită cu pistolul, transmite Reuters.
Băiatul a spus că s-a dus cu pistolul la şcoală, „ca să se apere pe el şi pe prietenii lui de un incident similar celui din Newtown”. Nimeni nu a fost rănit, însă în timpul pauzei băiatul şi-a ameninţat cu pistolul trei dintre colegi. Din fericire, pistolul nu era încărcat.
Speriaţi, micuţii s-au dus să-i spună uneia dintre profesoare, iar aceasta l-a luat pe băiat şi l-a dus la director. Elevul a recunoscut că a adus pistolul la şcoală şi l-a predat directorului şcolii.
Băiatul a fost închis într-un centru de detenţie pentru minori luni seară, fiind acuzat de deţinere de armă în incinta şcolii şi de atac deosebit de grav.
Atacul armat, de vinerea trecută, de la şcoala Sandy Hook din Newtown s-a soldat cu 27 de morţi, între care 20 de elevi cu vârste cuprinse între şase şi şapte ani.