Procurorii Parchetului General au finalizat cercetările într-una dintre cele două cauze penale complexe privind reţeaua de medici, asistente medicale, instructori auto, agenţi de poliţie şi alte persoane care constituiseră o adevărată filieră pentru obţinerea frauduloasă de permise auto.
Potrivit unui comunicat al PÎCCJ au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, Gheorghe Frăţilescu, Georgiana Stroe, Petre Bogdan, acuzaţi de trafic de influenţă, iar în stare de libertate - George Ionuţ Stroe, pentru complicitate la trafic de influenţă.
"Frăţilescu, Stroe şi Bogdan, în calitate de instructori auto la diferite şcoli de şoferi, au pretins şi primit (fiecare în parte), în intervalul iulie - noiembrie, sume cuprinse între 150 - 200 euro, de la investigatori sub acoperire sau de la alte persoane interesate. În schimbul sumelor primite, inculpaţii lăsau să se creadă că au influenţă asupra poliţiştilor examinatori din cadrul SPCRPCIV Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obţinerii permisului de conducere categoria B sau obţinerea unei fişe medicale şi a avizului medical, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical (contra sumei de 100 lei)", se arată în comunicat.
Investigatoare sub acoperire
George Ionuţ Stroe, în calitate de administrator şi instructor la o şcoală de şoferi, în septembrie, pentru a o ajuta material şi moral pe mama sa, Georgiana Stroe, a pretins şi primit de la o cursantă (investigator sub acoperire) suma de 900 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra poliţiştilor examinatori din cadrul SPCRPCIV Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obţinerii permisului de conducere categoria B. Procurorii susţin că acesta a transmis biletul cu numele cursantei şi data examinării, scris de inculpata Stroe, unui agent de poliţie.
"Demn d