Ritualul "vizitelor de lucru ale Tovarăşului" aveau, în mod obligatoriu, un punct distinct: întâlnirile - tot de lucru!" - cu aşa-numita colecţie de oameni ai muncii de la oraşe şi sate. Dar şi aici era un schepsis, adică era vorba despre anumite colective cu care "cel mai iubit fiu al partidului şi poporului" se mai întâlnise cu o vreme în urmă. Prilej (chipurile!) de a evoca rolul decisiv şi efectul binefăcător al preţioaselor indicaţii. Date de clarvăzătorul "ctitor şi erou de ţară nouă".
Într-atât era de întinsă mania "vizitelor de lucru" şi a "ctitoriilor" Tovarăşului (şi, după caz, a Tovarăşei) încât un hâtru a propus să se toarne un serial de televiziune după romanul "Fraţii Jderi", iar serialul să se numească "Vizita de lucru a lui Ştefan cel Mare în judeţele Iaşi, Vaslui, Suceava, Botoşani, Neamţ". Numai că în ultimii ani ai "(I) epocii" asemenea descinderi propagandistice îşi pierduseră orice brumă de interes.
Nimeni nu mai credea în spontaneitatea "manifestării de stimă, dragoste şi preţuire" şi puţini se mai arătau dispuşi la gesturi spontane, adică să ofere flori sau pâine şi sare "înaltului oaspete"... Ba, încă, să mai aducă şi calde mulţumiri... De atunci datează şi bancul următor: Cică tovarăşul vizitează o cooperativă agricolă de producţie dintr-un ungher îndepărtat al ţării şi la a cărei înfiinţare "personal, Tovarăşul" contribuise în mod decisiv cu decenii în urmă.
După cum cerea tipicul, musai trebuia să ia cuvântul un bătrân al satului care să aducă vorba despre faptul că "în întreaga istorie multimilenară a patriei" etc., etc., etc.
Zis şi făcut! Iau cuvântul pionieri, ţărani cooperatori, femei şi bărbaţi. Numai nea Gheorghe, odinioară un tânăr ţăran sărac, dar cu conştiinţă moral-politică înaintată, taman cel care semnase prima cerere de înscrier