Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pescuitul la copcă s-a dus pe copcă

Publicat in Adevarul, luni 31 ianuarie 2011 ·

Lipsa gheții de până acum pe bălțile din județ i-a oprit pe amatorii sportului cu undiţa să iasă la pescuit la copcă. Cu toate acestea, numărul de permise de pescuit eliberate în iarna aceasta este acelaşi ca în sezonul trecut.

Pescarii sportivi din Satu Mare nu au lăsat undiţele din cauza lipsei, de până acum, a gheții pe bălțile din județ. „Din păcate iarna asta apa nu a îngheţat cât era necesar să reziste pescuitului la copcă. Este nevoie de minimum 15 centimetri ca unul sau doi oameni să reziste pe gheaţă, însă temperaturile prea ridicate nu au permis acest lucru”, spune Radu Rovas, un pescar de 38 de ani, care dă cu undiţa de la vârsta de 7 ani.

Situaţia a fost confirmată şi de directorul Asociaţiei Pescarilor Sportivi (APS) Satu Mare, Adalbert Tepfenhart: „Iarna aceasta au fost doar câteva zile când se putea pescui la copcă, fiind şi vremea mai blândă ca în anii trecuţi”.

Alternativa la copcă: pescuitul la scobar

Pasionaţii însă nu s-au lăsat învinşi de vreme, ci au mers la pescuit de scobari, o altă modalitate de a pescui iarna. „Îmi place mult pescuitul, în special cel staţionar. Dacă aş putea, aş face asta toată ziua. Din păcate iarna asta nu ne-a permis să ieşim pe gheaţă, însă la scobar mergem. În principiu suntem 2-3 prieteni care ieşim, pentru că singur e plictisitor”, mai spune pescarul Radu Rovas.

Ramona Marka, de 33 de ani, este pescar şi are un magazin de specialitate cu echipamente. „Am observat însă că, deşi vremea din acest an nu le-a permis pescarilor la copcă să iasă pe gheaţă, ei merg la scobar foarte mult. Cele mai căutate locuri sunt bălţile din Drăguşeni, Adrian, Dabolţi şi Szamossaly din Ungaria. În aceste locuri este ştiucă, tipic sezonului rece”, spune Ramona. De asemenea, în afară de ştiuca din bălţi, pescarii mai obişnuiesc să iasă la râul Someş, la Homorod sau pe Crasna. Tarifele pentru aceste locuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 32 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 22 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum 7 minute
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna, unul dintre cei mai iubiți piloți din istoria Formulei 1

HotNews acum 8 minute
În urmă cu 30 de ani, pe 1 mai 1994, Ayrton Senna pierdea cursa cu viața. Avea doar 34 de ani, iar decesul survenea în urma accidentului teribil pe care l-a suferit pe circuitul de la Imola. Ayrton SennaFoto: Robert Hallam / Shutterstock Editorial /

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°