Pentru producătorul Enola reţeta de nuga este simplă: se amestecă zahăr cu margarină şi se presară arahide. Consumatorul va suferi însă complicaţii mai ales dacă produsul va face parte din dieta lui zilnică.
Nuga cu arahide Enola este un produs profund dezechilibrat nutriţional cu un exces de glucide cu index glicemic foarte ridicat şi absorbţie rapidă (zahăr şi sirop de glucoză). Din această cauză pancreasul endocrin va avea de suferit, fiind nevoit să secrete o cantitate mai mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp.
De asemenea, produsul analizat conţine o cantitate foarte mare de grăsime vegetală hidrogenată (margarină). Aceasta este incriminată în apariţia unor boli grave ale inimii şi ale ficatului. De aceea, în unele ţări folosirea grăsimilor vegetale hidrogenate a fost restricţionată, iar în altele interzisă.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, spune că, în concordanţă cu Regulamentul European 1924/2006 produsul nu corespunde criteriilor nutriţionale, fiind dezechilibrat din acest punct de vedere.
Din informaţiile nutriţionale pe care le oferă producătorul rezultă că nuga are şi o valoare energetică foarte ridicată de care trebuie să ţină cont mai ales persoanele obeze sau supraponderale. Produsul analizat nu conţine aditivi alimentari, dar acest lucru nu înseamnă că are o valoare biologică ridicată. Dimpotrivă, având în vedere că are în compoziţie în special ingrediente care au trecut printr-un proces de industrializare, aduce deservicii sănătăţii consumatorilor.
Producătorul nu specifică dacă aromele utilizate sunt naturale sau de sinteză, detaliu important în stabilirea calităţilor nutriţionale ale produsului. Oricum, prin cantitatea mare de margarină folosită se compromite toată compoziţia.
În urma an